Actualitate Social

Hram de vară, duminică, la Mănăstirea Strâmba

Mănăstirea Strâmba din localitatea Josenii Bârgăului își sărbătorește, duminică, hramul de vară la care invită toți credincioșii.

Este primul an în care Mănăstirea Strâmba a fost pusă sub ocrotirea Tuturor Sfinților care sunt cinstiți, duminică, de Biserica Ortodoxă.

Ca urmare, obștea mânăstirii, maica stareță Epiharia, părintele duhovnic Paisie, vă invită cu bucurie și mult drag duminică, 19 iunie 2011, să sărbătoriți împreună cu ei hramul de vară al mănăstirii: Duminica Tuturor Sfinților – Duminica întâi după Rusalii.

Sărbătoarea va începe sâmbătă, ora 8.00, cu slujba Privegherii și va continua duminică, de la ora 9.00, cu Acatistul Tuturor Sfinților, ceasurile și Sfânta Liturghie.

”Bucuria, la slujbele de seară și din ziua hramului, va fi sporită de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Vasile Someșanul, a cărui blândețe, dăruire și seriozitate în slujire și în viață ar trebui să ne fie model tuturor. Vă așteptăm pentru ca împreună să mulțumim Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Spiridon și Tuturor Sfinților pentru ocrotirea și dragostea pe care le revarsă peste noi! Căci ale noastre cântări de laudă, măcar de ar fi ca nisipul de multe la număr, nu vor fi de ajuns spre mărirea faptelor celor bune ale Sfinților”, se arată într-un comunicat dat publicității de obștea Mănăstirii Strâmba.

Ca să ajungeți la Mănăstire trebuie să vă abateți de la DN 17 din Josenii Bârgăului și să o luați spre Strâmba pe DJ 172 C. Mănăstirea e la patru kilometric de Josenii Bârgăului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.