A apărut al XXI-lea volum ”Medicii și Biserica”, publicat la Editura Renașterea din Cluj-Napoca, volum coordonat de Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta și intitulat ”Adevărul creștin în practica medicală”.
Conferințele academice cuprinse în paginile cărții caută să dea un răspuns problemelor bioetice cu care se confruntă omenirea la acest început de veac, pentru că așa cum afirmă coordonatorul volumului „În marea lor majoritate, oamenii doresc să fie liberi şi în acelaşi timp să cunoască adevărul. Iată două noțiuni puse într-o relaţie de implicaţie: fie libertatea implică adevărul (nu putem cunoaşte adevărul fără a avea libertate, în speţă libertate de gândire, dreptul la liberă informare etc), fie – ca în spusa lui Iisus din Evanghelia după Ioan 8, 32 – «Adevărul implică libertatea», mai precis eliberarea de sub puterea şi domnia păcatului.”
Și-au exprimat punctele de vedere universitarii: Ioan Chirilă, Vasile Astărăstoae P.S. Macarie Drăgoi, Dan L. Dumitrașcu, P.S. Benedict Bistrițeanul, Beatrice Gabriela Ioan, Pr. Constantin Valer Necula, Pr. Teofil Tia, Ioan Gherghina, Elena Toader, Iulian Warter, Aurora Ciucă, Sebastian Moldovan, Marcel Muntean, Valer Lupu ș.a.
„Lumea s-a depărtat de Adevăr. Ce să mai vorbim de lumea păgânilor, lumea Creştină s-a depărtat de Adevăr‼️❗️Dar şi un pas mai departe de adevăr înseamnă o îndepărtare kilometrică de dreptate şi de cinste. ….Pentru aceasta, lumea Creştină a ajuns azi neadevărată, nedreaptă şi necinstită într’o aşa măsură, încât a întrecut popoarele necreştine. Din această pricină, Adevărul cel Veşnic a trebuit să îngăduie groaznice cutremure, tulburări,razboaie şi urgii – pentru a scutura Conştiinţa omenească şi a o curăţa de pleavă şi de minciună.” Din:
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniței – pag.50, Cuvântul 15)
Pilat l-a întrebat pe Hristos: „CE este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns….🤔
____