Actualitate

De Luminație, printre flori și candele, s-au înălțat rugăciuni pentru cei răposați

În cimitirul din centrul orașului Bistrița, credincioșii romano-catolici s-au rugat împreună cu părintele protopop Geréd Péter pentru toți morții. Rugăciunile au fost rostite în limbile maghiară și română, iar apoi au fost sfințite crucile ultimilor răposați.

Părintele protopop a reamintit că luna noiembrie este dedicată credincioșilor răposați și a amintit despre iIdulegența plenară care se poate obține pentru cei răposați în perioada 1-8 noiembrie, vizitând un cimitir cu devoțiune și spunând rugăciunile Tatăl Nostru, Crezul și Născătoarea de Dumnezeu la intenția Sfântului Părinte.

Despre Indulgenţa plenară

Indulgenţele plenare au ca scop ispăşirea pedepselor temporare pentru păcatele deja iertate prin Taina Spovedaniei şi se pot aplica fie pentru propria persoană, fie pentru sufletele din Purgatoriu. Dacă Indulgenţa parţială şterge o parte a pedepsei vremelnice ce se cuvine în urma săvârşirii păcatelor, Indulgenţa plenară, în schimb, şterge cu totul această pedeapsă vremelnică, ambele Indulgenţe fiind obţinute prin lucrarea Bisericii în virtutea puterii de a lega şi a dezlega ce i-a fost acordată de Mântuitorul Iisus Cristos.

În virtutea comuniunii sfinţilor, autoritatea Bisericii a stabilit ca Indulgenţa plenară obţinută de creştinii mânaţi de o autentică părere de rău să poată fi aplicată şi pentru cei răposaţi. În felul acesta, se subliniază în aceeaşi Constituţie Apostolică Indulegentiarum doctrina, credincioşii îşi manifestă dragostea pentru cei dragi adormiţi în Domnul, şi, ridicându-şi ochii la ceruri, vor acţiona cu mai multă înţelepciune în lucrurile lumeşti.

Despre Luminație

Ziua Morților sau Luminația, denumire ce provine din limba latină ”commemoratione omnium fidelium defunctorum” – ”pomenirea tuturor credincioșilor răposați”, este sărbătorită în calendarul romano-catolic în fiecare an pe data de 2 noiembrie, a doua zi după sărbătoarea Tuturor Sfinților. Deși este o sărbătoare catolică, ea a fost adoptată de mai toţi creştinii transilvăneni și este respectată cu strictețe.

Sărbătorirea Zilei Morților în lumea apuseană începe după vesperele din seara zilei de 1 noiembrie, iar în această zi, toți creștinii obișnuiesc să cinstească și să îngrijească mormintele celor care nu mai sunt printre noi. Indiferent de religie, în această zi sfântă, credincioșii merg cu flori și lumânări aprinse în cimitire, curăță mormintele și le înfrumusețează, în amintirea celor care i-au însoțit pe drumul vieții. Mormintele se împodobesc cu flori, în special crizanteme și coronițe de brad, iar lumânările se așază pe mormânt, pentru ca acestea să le lumineze calea celor care au trecut în lumea veșnică.

1 comentariu

  • Jav in forma continua la cimitirul de sus.Flori furate de pe morminte si teleportate pe alte morminte.Cuviosii bistriteni vin la cimitir cu nonsalanta, credinta in Dumnezeu si „cumpara florile „de pe alte morminte.
    Oras care te dezamageste nu prin cultura, istoria lui, ci prin concitadinii de speta infecta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.