Actualitate

O mașină în care se aflau trei tineri a căzut în albia râului Sălăuța

O mașină care rula pe DN 17C între localitățile Salva și Coșbuc a ajuns în albia râului Sălăuța. Accidentul s-a petrecut după miezul nopții, din fericire fără urmări grave pentru trei tineri, doi băieți și o fată, care se aflau în autoturism.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, cei trei au ieșit singuri din mașină, iar la sosirea echipajelor, erau conștienți și cooperanți. Pompierii au scos mașina din apă, iar echipajele medicale i-au transportat la spital pe tinerii din mașină, fata fiind suspectă de fractură la un braț.

”DN 17C, de la km 45 până la km 60, a fost ranforsat și partea carosabilă arată foarte bine, iar tendința șoferilor este să meargă cu viteză. Traseul fiind sinuos, cine nu cunoaște sectorul e surprins de anumite curbe care, deși sunt semnalizate, există pericolul să iasă în decor”, a spus Alexandru Slavita, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.