Mai puțin de jumătate dintre viitorii absolvenți de liceu din județul Bistrița-Năsăud sunt pregătiți să promoveze examenul de Bacalaureat. Cel puțin asta arată rezultatele obținute de cei care au participat la simularea examenului maturității.
La simularea examenului de Bacalaureat s-au înscris 2071 de elevi, dar, la toate probele, s-au prezentat numai 1886 (puțin peste 91%). Dintre aceștia, au promovat 855, adică 45,33%, a informat inspectorul general Cristian Nicula.
La proba de Limba și literatura română au promovat 62.08% (cea mai mare notă fiind 9,95), la disciplina obligatorie a profilului (matematică sau istorie) au promovat 63,39%, la disciplina la alegere conform profilului au promovat 70,45%, iar la limba maternă – 78%.
La Matematică s-au obținut 16 note de 10, iar la proba la alegere 13 note de 10.
Rezultatele înregistrate au fost transmise de Ministerul Educației către ISJ, iar de acolo către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale. Borderourile asociate fiecărei evaluări vor fi trimise de către Ministerul Educației la ISJ până cel târziu marți 19 martie, urmând a fi transmise de către ISJ la fiecare unitate de învățământ cel târziu până în 20 martie.
În ceea ce privește modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației face demersuri pentru dezvoltarea platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă, similar examenelor naționale.
Conform Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat va fi următorul:
- 17-19 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
- 19-20 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
- 19-21 iunie – evaluarea competențelor digitale, proba D;
- 25-27 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
- 1 iulie – proba scrisă la Limba și literatura română;
- 2 iulie – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
- 4 iulie – proba la alegere a profilului, proba scrisă;
- 5 iulie – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
- 8 iulie – afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00;
- 9 – 11 iulie – rezolvarea contestațiilor;
- 12 iulie – afișarea rezultatelor finale la BAC 2024.
si totusi, de unde aflam notele? la licee nu au ajuns azi!!!!!
Succes la examen tuturor !
Ar fi bine ca inspectorul șef să ofere și la aceste clase citeva minute de meditații online.”Când timpul îi permite”