Politică

Cum arată viitorul Consiliu Local Bistrița. Ce partide sunt obligate să colaboreze

În urma alegerilor locale din 9 iunie și a numărării voturilor, Consiliul Local Bistrița va avea din toamnă 21 de consilieri din partea a patru formațiuni politice (PSD, PNL, AUR, UDMR), însă cele care au cel mai mare număr de aleși (PSD și PNL, la egalitate) vor fi obligate să colaboreze atunci când va fi nevoie de votul a două treimi (14).

Reamintim că aleșii locali la scrutinul din 9 iunie își vor prelua funcțiile după data de 22 octombrie, când expiră mandatele celor votați în 2020.

Viitorul Consiliu Local Bistrița va avea următoarea componență:

  • PSD – 9
  • PNL – 9
  • AUR – 2
  • UDMR – 1

Dintre consilierii locali vor fi aleși, după constituirea noului CL, cei doi viceprimari.

Lista PSD, deschisă la alegeri de Gabriel Lazany, îi cuprinde în ordine, în prima parte, pe Ștefania Stere, Darius Ilieșiu, Adrian Vaida, Mihaela Albu, Daniel Adumitrăchioaiei, Alexandru Bria, Simona Găluț, Radu Elisei, Andrei Pântea.

PNL, cu Ioan Turc în frunte, îi are în continuare pe listă pe Sorin Hangan, Daniel Brici, Florin Urîte, Tudor Filip, Ștefan Cicioc, Doina Macarie, Ionel Ruști, Marioara Gaga-Seica, Ancuța Vitușinschi.

Primii doi pe lista AUR sunt Rodica Dobraniș și George Dumitrescu.

Reprezentantul UDMR va fi Mathe Attila.

Rezultatele votului pentru Primăria Bistrița

Primar: Gabriel Lazany (PSD) – 44,04% (15.497 voturi). Ceilalți candidați: Ioan Turc (PNL) – 44,02% (15.489 voturi), Rodica Dobraniș (AUR) – 5,30% (1.867 voturi), Călin Stan (Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei) – 4,46% (1.572 voturi), Alexandru Toniuc (PNȚMM) – 2,16% (761 voturi).

Consilieri locali: PSD – 38,89% (13.660 voturi), PNL – 35,19% (12.360 voturi), AUR – 7,90% (2.775 voturi), UDMR – 5,40% (1.897 voturi). Celelalte candidaturi: Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei – 6,80% (2.391 voturi), PER – 2,57% (903 voturi), REPER – 1,43% (504 voturi), PNȚMM – 1,08% (380 voturi), PUSL – 0,70% (247 voturi).

13 comentarii

    • Va fi plictiseală maximă la alegerea viceprimarilor de la Turc când a fost viceprimar decorativ ( şi ca primar a fost tot decorativ ) până la Stan toți viceprimarii au fost inutili aşa că pe nimeni din oraş nu îl interesează cai verzi pe pereți.

      25
      5
    • Se aude ca in comuna Matei, in ujos si-au facut flotant inaintea alegerilor multe persoane pentru ca nu ieseau calculele ca sa de-a jos actualul primar… interesanta miscare… iar dupa alegeri vor renunta grupul de persoane la flotant pe Ujos. Oare e normala treaba?

      5
      4
  • Bravo, A.! Inca o demonstratie ca fara scoala facuta pe bune sau doar cu „scoala vietii”, poti sa ajungi sa iei decizii pentru o intreaga comunitate.

    Cum e ba sa traiesti o viata intreaga impins de taticu’ de la spate? (Taticu’ si el ajuns „șăf” prin fel si fel de institutii publice).

    Te-a transferat taticu’ de la Infoel la CNLR in a XII-a doar ca sa scrie CNLR pe diploma de absolvire (rusine directorului de atunci, Constantin Rus, pentru ca a acceptat transferul). Daca bine tin minte erai atat de praf, incat profa de mate nici macar nu voia sa te bage in Bac, dar presiunile politice probabil au rezolvat si atunci problema. Prin Facultatea de Constructii ai trecut cu cascuta japoneza la examene, deci n-are rost sa vorbim de competente in domeniu.

    Ce poti sa oferi tu comunitatii? Ce exemplu esti tu daca ai trecut prin viata trisand in atatea situatii?

    Per total, putini oameni cu adevarat competenti in lista asta de consilieri si care chiar ar putea propune niste proiecte interesante pentru dezvoltarea orasului.

    63
    6
    • Parvenitismul in floare! Cum permite psd ca problemele urbei sa fie lasate la mintea acestui tanar fara alte valente decat dorinta de a calca pe urmele „celebrului” sau tata PNList nanasit cu Tinteanu si apoi cu o cariera fulminanta in posturi de conducere. Chiar a fost numit directorul regionalei Cluj. Bine ,doar o zi ,pana s-au dumirit aia ca le-a cazut ceva in ograda!

  • Ha ha toatã ” floarea cea vestită ” PNL care a dat-o de gard în vechiul mandat ha, ha mai puțin Acuncaţa care este nouă.
    Plus Rodica ha, ha
    Togo unde se depun cererile de emigrare ?!

    32
    7
  • Toți loseri care au piedut alegerile lametabil ajung din nou în consiliu .
    Asta fiindcă sau ascuns pe listele de partid pe care oamenii din lehamite le votează fără măcar să se uite pe liste pe cine votează.

    35
    4
  • Şi dacă se uitau ce că 95% din oamenii din Bistrița nu ştiu cine sunt consilieri locali fiindcă nu ia văzut nimeni prin cartiere de aceea consileri habar nu au ce nevoi au oamenii din Bistrița şi atunci numai bazaconi votează.

    24
    1
  • Lazani ar trebui să facă la fel ca Turc in 2020 A numit un viceprimar PNL și un viceprimar de la USR desi psd ul a iesit pe locul 2 in consiliul local,drept răsplată pentru noncombat-ul usr pentru postul de primar in 2020 când Stan s-a retras .Poate alege intre AUR (doamna Dobranis ar fi foarte bună) sau UDMR.Dacă la Turc s-a putut ,trebuie să se poată si la Lazani.N-are rost sa facă pe gentlemenul că nu are pentru cine.

    6
    6
    • Da însă nu Dobrinaş care vine după două înfrângeri penibile la rând pentru primăria Bistrița, ar fi şi culmea să o pună viceprimar ci pe Dumitrescu să-l numească al doilea primar.

      13
      1
  • A apărut la o altă publicație online știrea conform căreia, BEC zice că nu este nici o fraudă la Bistrița și Lazany este primar. Comentariul de acolo este mai lung și plin de acid. Nu cred că se va publica.
    Aici sunt toate deciziile BEC pentru aceste alegeri. Nu apare nicăieri decizia la care respectiva publicație face referire: https://locale2024.bec.ro/documente/hotarari/
    Cu alte cuvinte cele afiramate sunt o nesimțită și mare minciună.
    Aceștia sunt susținătorii PSD și deontologia lor morală și profesională.

    8
    6
    • Erată:
      Comentariul a fost făcut la o știre publicată de alt redactor al Timp Online

      1
      4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.