Actualitate

Șoferul unei companii de transport din Bistrița, grav rănit în urma unui accident pe DN 1

Șoferul unui autocar aparținând companiei de transport Brendea Tour din Bistrița este în stare foarte gravă în urma unui accident petrecut pe DN 1 în județul Sibiu.

Bărbatul de 33 de ani conducea un autocar în care se aflau 54 de pasageri și care s-a răsturnat în afara carosabilului ca să evite impactul frontal cu un TIR. În urma accidentului, șoferul a rămas încarcerat, fiind scos inconștient din autocar, în timp ce pasagerii au reușit să se autoevacueze.

Din totalul celor 57 de persoane implicate în accidentul rutier, trei au fost transportate la spital.

La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere, 6 ambulanţe SAJ dintre care una cu medic De asemenea, a fost alertat elicopterul SMURD.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că accidentul s-a produs pe DN 1 Brașov-Sibiu, în apropierea localității Porumbacu de Jos, județul Sibiu, pe sensul de mers către Brașov.

Sursa foto: Facebook

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.