Social

Ochești și plătești. Pățania unui individ din Domnești care a tras cu arma de tir după păsări

Un tânăr din Domnești s-a ales cu dosar penal după ce a împușcat diverse păsări cu o armă destinată tirului sportiv pentru care nu deținea autorizație.

Tânărul de 19 ani a folosit arma de calibrul 4,50 mm împreună cu muniția aferentă ca să împuște, în curtea casei în care locuiește, diverse păsări. A făcut acest lucru în mod repetat în perioada 20 – 30 iunie 2024.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor de la Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În urma celor constatate, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării, de la domiciliul tânărului în cauză, arma menționată.

Acum, tânărul e cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj și uz de armă fără drept.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.