Actualitate

Mașină răsturnată într-un șanț de la marginea DN 17 la Șieu Măgheruș

Un bărbat aflat la volanul unui autoturism care circula pe DN 17 dinspre Bistrița spre Beclean a ajuns cu mașina într-un șanț de la marginea drumului. Accidentul s-a petrecut la Șieu Măgheruș. Trei persoane au fost rănite.

Autoturismul condus de un bărbat din Bistrița ar fi intrat într-o depășire regulamentară a două bus-uri din Ucraina. În acel moment, unul dintre șoferii străini a intrat la rândul lui în depășire și a lovit lateral mașina condusă de bistrițean.

Încercând să evite impactul, bărbatul din Bistrița s-a răsturnat cu mașina în șanțul de la marginea drumului.

”Din primele date, un bărbat de 28 de ani din județul Suceava, în timp ce conducea un autovehicul ce tracta o remorcă, pe direcția Bistrița – Beclean, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autoturism, condus de un bărbat de 61 de ani, cetățean străin, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat din Mărișelu. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Mărișelu a fost proiectat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.