Politică

”Fiecare vot contează enorm. Dacă votul de dreapta se fragmentează …”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite joi, după ce coaliţia a ajuns la un acord pe calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, că PNL, ca principal partid de dreapta, are puterea de a uni românii şi de a oferi ţării un preşedinte cu adevărat reprezentativ iar fiecare vot contează enorm. ”Dacă votul de dreapta se fragmentează, riscăm să ajungem cu un preşedinte care nu ne reprezintă valorile şi interesele – şi nu putem permite asta”, mai spune Ciucă.

”Mă bucur că am ajuns la un acord cu privire la data alegerilor şi că acestea vor fi la termen. S-a dovedit că propunerea PNL a fost cea potrivită. Coaliţia a demonstrat maturitate, iar pentru acest lucru le mulţumesc partenerilor noştri. Este un lucru bun că s-a încheiat perioada în care politicienii umpleau mass-media cu dezbaterile despre data alegerilor, în loc să se concentreze pe problemele reale ale oamenilor”, a postat preşedintele PNL pe Facebook.

Nicolae Ciucă afirmă că ”în cele din urmă, s-a demonstrat că dialogul este soluţia, aşa cum este firesc într-o societate democratică dezvoltată, şi acesta este un lucru pe care PNL îl va susţine întotdeauna”.

”În vederea următoarelor alegeri, ne vom angaja într-o campanie constructivă, axată pe viziunea noastră pentru ţară şi pentru bunăstarea românilor, mai degrabă decât pe denigrarea adversarilor, aşa cum se obişnuieşte adesea în politică. În viitoarele alegeri prezidenţiale, va trebui să alegem între cei care alimentează conflictele politice şi folosesc populismul şi egoismul în activitatea lor şi cei care pot aduce ţării o conducere de dreapta – puternică, liberală, în slujba oamenilor şi a României”, a precizat Ciucă.

Liderul PNL mai spune că, ”în calitate de principal partid de dreapta, PNL are puterea de a uni românii şi de a oferi ţării un preşedinte cu adevărat reprezentativ”.

”Fiecare vot contează enorm. Dacă votul de dreapta se fragmentează, riscăm să ajungem cu un preşedinte care nu ne reprezintă valorile şi interesele – şi nu putem permite asta”, subliniază Nicolae Ciucă în mesaj.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.