Social

Cazurile de violență domestică în județul Bistrița-Năsăud, în creștere mai ales la țară

Peste o sută de ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiști în prima jumătate a anului, cu 22 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult de jumătate dintre victime locuiesc la țară. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 89,1% au fost confirmate de către procuror.

Potrivit raportului de activitate al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, din totalul de 101 ordine de protecție provizorii, 39 (+2) au fost emise în mediul urban și 62 (+20) în mediul rural. Șase dintre agresorii din localități rurale nu l-au respectat și li s-a întocmit dosar penal. Din octombrie însă, polițiștii vor ști mai bine ce se întâmplă cu oamenii violenți fiindcă le vor aplica brățări electronice.

”Brățările electronice le vom primi din 1 octombrie. Inclusiv cazurile de violență domestică vor fi monitorizate cu astfel de brățări, vor intra sub supraveghere cu brățări și cei arestați la domiciliu, dar și cei sub control judiciar”, a explicat comisarul șef Mihai Lupșa, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit legii în vigoare, atunci când un agresor primește ordin de protecție provizoriu sau definitiv, autoritățile trebuie să îi asigure adăpost. La Bistrița, sunt duși la Centrul de cazare temporară a persoanelor fără adăpost aflat în administrarea Primăriei. Direcția de Servicii Sociale insistă însă pe evaluarea psihiatrică a lor și, în felul acesta, scapă de 90% dintre agresori care ajung astfel al Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

”Aceste persoane au cu adevărat probleme psihiatrice și au nevoie de ajutor, dar nimeni nu le spune. Când se văd cu cămașa de forță pe ei nu le mai trebuie să bată pe nimeni”, a explicat directorul Radu Dreptate la o întrunire a asistenților sociali.

Municipalitatea vrea să depună un proiect pe un program al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse prin care se vor finanța centre de adăpost pentru agresori și va face acest lucru când va fi deschisă linia de finanțare.

Victimele violenței domestice ar putea avea propriul adăpost

Ideea, care îi aparține Doinei Monda de la AFI Pro Familia, va fi pusă în practică de Clubul Lions Bistrița în colaborare cu parteneri din țară și străinătate.

”Terenul, cumpărat de Clubul Lions Bistrița, împreună cu parteneri din străinătate, are 1600 de metri pătrați, iar Arhimar, una dintre cele mai mari firme de arhitectură din Transilvania, ne face proiectul pro bono. Vrem să fie un centru social fiindcă ne va permite să facem multe activități sociale, nu numai pentru victimele violenței domestice, ci și pentru copii sau persoane în vârstă. Ce vrem să facem nu există în România. În acest centru ne dorim să învețe o meserie, iar când pleacă de la noi să îi găsim un loc de muncă și să poată să își crească copiii în condiții normale. Este o nevoie extraordinară de acest centru pentru că vedem zi de zi la televizor cazuri de femei atacate, înjunghiate, după care se pune batista pe țambal și s-a terminat. Acum legea prevede pentru agresor, dacă îl scoți din mediu, să îi oferi în altă parte cazare, dar pentru femeie, copil, bătrân, victimele violenței, nu există un astfel de articol”, a spus Doina Monda, de la Asociația Femeilor Întreprinzătoare ”Pro Familia”.

Potrivit sursei citate, violența domestică a crescut în ultimul timp.

”Cel mai mult ne ajută ordinul de protecție provizoriu pe care îl poate da Poliția care s-a mobilizat și are activități deosebite. La Bistrița, ajutorul IPJ este foarte important și colaborăm foarte bine. Aici și în cadrul echipei intersectoriale locale încercăm împreună să găsim, funcție de situație, să vedem ce putem face. Fiecare vine cu ideea sau cu posibilitățile lor. Cine merge pe la autorități și nu primește nimic vine la Pro Familia“, a mai spus Doina Monda.

Un ordin de protecție este emis cu scopul de a preveni și combate violența în familie. Această decizie poate fi luată atât de judecător, cât și de polițist. Ordinul de protecție este reglementat de către Legea nr. 217/2003.

Ordinul de protecție poate fi provizoriu și definitiv.

Cel provizoriu este emis de Poliție pe loc și este valabil 5 zile. Termenul se prelungește până la terminarea judecății, dacă este cazul. Polițistul poate fi oprit să emită un ordin de protecție dacă victima cere asta în mod explicit.

Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecție provizoriu?

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este proprietar sau nu;
  • reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  • obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
  • obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Agresorul care încalcă ordinul de protecție riscă închisoare de la o lună la un an. Victima (persoana protejată) care încalcă ordinul de protecție riscă să fie obligată la acoperirea costurilor de emitere și punere în executare a ordinului de protecție.

Găsiți aici: formular de cerere pentru emiterea ordinului de protecție

1 comentariu

  • Aceasta este una dintre prioritatile Bistriței, a județului Bistrita-Nasaud și a României!
    Nu pasajele subterane, pârtiile de schi, stadioanele de fotbal, pistele pt biciclete făcute doar pt ca să bani UE, etc.

    Un primar bun finanțează proiecte “tăcute”, care nu se văd, care nu sunt glamuroase, cum ar fi combaterea violenței domestice, prevenția, protecția victimelor , locuri de cazare temporară .
    Trebuie investit în oameni (psihiatrie, educație, prevenție) , nu în betoane!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.