Compania Națională ”Poșta Română” informează că de azi, 16 august, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii. În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024.
”Menționăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri”, a transmis Poșta Română printr-un comunicat.
”Batem la ușa omului, dacă nu e prima dată acasă, încercăm și a doua oară, la o altă zi, în altă oră. Dacă nici acest lucru nu este posibil, atunci documentul va fi lăsat în oficiul poștal de care aparține beneficiarul. După fiecare încercare de livrare, lăsăm și o mică bucată de hârtie în care menționăm că s-a încercat livrarea, nu ați fost acasă și să sune la oficiul poștal”, a declarat directorul Poștei Române, pentru Digi24.ro.
Compania Națională „Poșta Română” a precizat însă că deciziile de recalculare a pensiilor pot fi înmânate și 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐫𝐮𝐝𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐭𝐢𝐭𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 documentului, în cazul în care acesta nu este acasă în momentul în care este vizitat de factorul poștal.
În decizie, pensionarii vor regăsi cuantumul pensiei la data de 31 august, înainte de aplicarea noii legi, iar partea a doua a documentului e împărțită în 6 puncte:
- A) Total stagiu de cotizare realizat;
- B) Stagiu de cotizare contributiv;
- C) Numărul de puncte de stabilitate;
- D) Numărul total de puncte realizate la 1 septembrie;
- E) Valoarea punctului de referință la data de 1 septembrie
- F) cuantumul nediminuat al pensiei la 1 septembrie (aici pensionarii vor găsi noua sumă, pe care o vor primi lună de lună)
La finalul documentului, este prevăzut că „decizia poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă”.
Sindicaliştii atrag atenţia că mii de decizii de recalculare au fost emise greşit, pentru că softul Casei de Pensii nu ţine cont de drepturile câştigate în instanţă. Au fost şi erori la recalculare, pentru cei care au muncit în condiţii speciale, cum ar fi foştii salariaţi din termocentrale şi silvicultură.
În plus, pensionarii vor putea apela și la numărul de telefon 021 9393, serviciul de suport clienți oferit de Poșta Română, pentru a afla informații cu privire la stadiul livrării deciziilor de recalculare.
Adaugă comentariu