Actualitate

Tânăr găsit mort pe un drum comunal din Orosfaia. Ce s-a întâmplat

În seara de 14 octombrie, în jurul orei 21.50, a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că pe un drum comunal din localitatea Orosfaia, comuna Milaș, se află o persoană căzută, în stare de inconștiență.

La fața locului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 35 de ani din localitate care, din nefericire, era decedat.

Din primele investigații efectuate a reieșit faptul că bărbatul ar fi fost victima unui accident rutier, iar cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că bărbatul de 35 de ani, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, a fost acroșat și accidentat de un utilaj agricol condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Breaza, județul Mureș. Întrucât nu ar fi observat că a accidentat o persoană, tânărul și-a continuat deplasarea.

De asemenea, în cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 26 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză va fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, informează Poliția.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.