Recomandări Sport

Alergători din toată țara la ”November Run”. Cățeii, vedetele CaniCross

Pădurile bistrițene, splendide în această perioadă a anului, au fost străbătute în alergare sau la pas de oameni din toată Transilvania și Bucovina care nu au putut rata ediția a șasea a ”November Run”, concursul organizat de Mihai și Monica Ungur și de partenerii lor, de la un an la altul tot mai bine și cu tot mai multe curse. De data aceasta, șase.

Pădurea Schullerwald s-a aglomerat de-a dreptul de la primele ore ale dimineții. Tineri, copii, adulți, seniori și mulți căței s-au strâns în jurul arborilor seculari, pregătiți de alergarea pe distanțe între 2 și 31 de kilometri.

Cei mai mulți participanți s-au înscris la cursa pe 31 de km și la cea pe 13 km. Pe 6 km au alergat sportivii experimentați, aceasta fiind mai degrabă o cursă de viteză. În premieră, s-a organizat și un concurs de CaniCross pe 2 km.

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a dat mai multe starturi și a promis că la ediția viitoare va alerga împreună cu cățelul lui la CaniCross, iar viceprimarul Ștefania Stere a luat startul în cursa de viteză.

”E extraordinar ca lumea să vrea să iasă la mișcare. În străinătate sunt pline parcurile și pădurile cu oameni care fac sport și, din fericire, am început să vedem și la noi tot mai mulți oameni care fac mișcare. Nu putem spune că sunt pline locurile, ca și în Occident, dar te duci pădure și te întâlnești cu prieteni alergători și acesta e un semn bun. November Run este o competiție care a crescut de la o ediție la alta, ceea ce ne bucură foarte mult. Vin oameni de peste tot, din toată Transilvania, din Bucovina. E o perioadă în care galbenul acesta de toamnă ne dă niște trăiri aparte. Eu, spre exemplu, trăiesc în prezent. Sunt eu cu mine sau cu prietenii mei. Alergând prin natură văd ceva frumos, un copac, o floare, simt vântul, ploaia, orice. Totul este despre prezent. Ce a fost ieri nu contează, ce va fi mâine vom vedea. Alergatul te face să te simți foarte bine. Când îți pui corpul în mișcare, mintea se golește. După orice cursă te simți foarte bine, iar când termini cursa te îmbrățișezi cu prietenii, e voie bună”, ne-a spus Mihai Ungur de la Asociația ”Păduri Bistrițene”, organizatoarea evenimentului.

La ediția a șasea au venit peste 250 de alergători din toată țara.

”Unii sunt aici de aseară, s-au cazat, așa că putem spune că și acest concurs aduce plus valoare orașului pentru că lumea vine să vadă și e impresionată de cum s-a schimbat orașul. Toți avem de câștigat, în afară de sănătate, mișcare și faptul că, dacă vin o sută de oameni din afara orașului, se cazează aici, mănâncă la restaurante din oraș”, a mai spus Mihai Ungur.

Împreună cu Asociația ”Păduri Bistrițene”, a început deja să pună în aplicare proiectul de marcare a traseului de drumeție și maraton, pe care l-a propus prin sesiunea de bugetare participativă.

Deja, s-a reușit marcarea a 2 km, va continua și săptămâna viitoare, iar dacă vremea se va strica, în primăvara lui 2025.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.