Actualitate Recomandări

Acțiune de amploare a Poliției în zona Năsăudului. Filtre pe șosele

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Năsăud, Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, dar și de la alte structuri județene de poliție, au organizat o acțiune operativă, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona Năsăudului.

Activitățile de joi 7 noiembrie s-au desfășurat în orașul Năsăud și comunele arondate Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, fiind efectuate verificări în zona pieței agroalimentare și în proximitatea școlilor din oraș. Principalele obiective ale acțiunii au fost prevenirea și combaterea faptelor cu violență pe stradă, verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor de larg consum, prevenirea absenteismului școlar, a accidentelor rutiere și depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, pentru prevenirea accidentelor, polițiștii cu atribuții rutiere au acționat în filtre, atât pe raza orașului, cât și pe drumurile naționale 17C și 17D. Astfel, în Rebrișoara, în filtrul organizat la intersecția DN 17D cu DJ 172B, un echipaj din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud a oprit pentru verificări un autoturism care era condus de un bărbat de 56 de ani din Sângeorz-Băi. Verificările efectuate au relevat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce, autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat, iar numerele de înmatriculare aplicate aparțin altui autoturism.

În cadrul acțiunii, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani din Dumitra, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis. Acesta a fost depistat la data de 3 noiembrie, în timp ce conducea un autoturism prin Dumitra, deși avea permisul anulat și consumase alcool (0,83 mg/l alcool pur în aer expirat), fapt confirmat de analiza toxicologică.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și siguranță școlară.

Pe durata acțiunii au fost legitimate 125 persoane, au fost verificate 20 de persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive, precum și aproximativ 100 de autoturisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în temeiul O.U.G. 195/2002, Legii 61/1991, Legii 252/2003, H.G. 301/2012 și Legii 349/2002, iar ca măsuri complementare au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și reținute 3 permise de conducere.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate pe durata acțiunii a fost de peste 25.000 de lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.