Actualitate Recomandări

Femeie găsită decedată într-un imobil de pe str. Dornei. Ce s-a întâmplat

Două echipaje de pompieri și un echipaj de paramedici au intervenit vineri dimineață la un imobil de pe strada Dornei din Bistrița, unde locuia o femeie în vârstă de 80 de ani care nu mai răspundea niciunui apel.

Echipajele de intervenție au identificat un puternic miros de gaz când au ajuns la locul solicitării, fapt confirmat și de măsurătorile cu aparatura specifică, informează ISU Bistrița-Năsăud.

În locuința în care concentrația avea valorile cele mai ridicate a fost găsită o femeie în vârstă de 80 de ani, fără semne vitale, cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon.

Din celelalte patru locuințe ale imobilului au fost evacuate de către pompieri șase persoane, în condiții de siguranță.

Alimentarea cu gaz metan a fost oprită de către echipele distribuitorului de gaz metan, iar după ventilarea încăperilor și îndepărtarea pericolului oamenii s-au putut întoarce în casă.

Locuința unde a fost găsită femeia era încălzită cu ajutorul unei sobe de teracotă prevăzută cu arzător alimentat cu gaz metan.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.