Economie

Casele de amanet, în vizorul Fiscului ca urmare a analizelor de risc informatizate

Rombat

ANAF desfășoară o amplă acțiune de control fiscal la nivel național, vizând peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, în urma alertelor generate de sistemele informatice de analiză de risc asupra bazelor de date fiscale și financiare.

Analizele ANAF au evidențiat discrepanțe majore între situația financiară a unora dintre firme – multe dintre ele raportând active modeste și pierderi – și averile semnificative ale acționarilor sau asociaților persoane fizice (situația patron bogat, firmǎ sǎracǎ).

Potrivit ANAF, există cazuri în care entitățile comerciale sunt aproape inactive sau în dificultate, în timp ce patronii dețin bunuri sau venituri semnificative.

Controalele vor fi țintite și vor viza atât legalitatea funcționării acestor entități, cât și conformarea fiscală a entitǎților comerciale şi a persoanelor fizice implicate.

ANAF va aplica sancțiuni acolo unde vor fi constatate abateri și investighează în continuare toate cazurile semnalate ca fiind cu risc fiscal ridicat.

3 comentarii

    • Ei de valutisti nu se atinge nimeni. si daca astazi ii aduna autoritatile, maine sunt inapoi la loc si rad in fata tuturor. Si mai ales ca schimba valuta in fata autoritatilor si prin fata caselor de schimba autorizate care platesc taxe pentru angajati, si nu le face absolut nimeni nimic

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.