
Două mașini au fost avariate marți dimineață în urma unui accident petrecut pe strada Libertății din Bistrița. În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6.00. Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit la accidentul petrecut pe str. Libertății și în care au fost implicate două persoane, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Accidentul s-a produs la o intersecție, fiind implicate un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din Bistrița și un altul condus de un bărbat de 40 de ani din Arcalia. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.












Adaugă comentariu