
Dintre cei 166 de candidați care au susținut proba scrisă la concursul pentru posturile de asistenți medicali debutanți de la Spitalul Clinic Județean de Urgență au fost declarați admiși doar 101, niciunul cu notă mai mare de 7. Unul a fost absent, iar 64 au fost respinși.
Peste 60% dintre candidații care au promovat proba scrisă, mai precis 62 din 101, au luat între 50 și 60 de puncte, unii puțin chiar peste 50, la limita promovabilității. Cea mai mare notă obținută de un candidat la proba scrisă a fost de 78 de puncte, echivalentul notei 7,80. Rezultatele AICI.
Cei care au promovat proba scrisă vor avea de susținut în data de 11.12.2025 începând cu ora 9.00 interviul în sala de ședințe din locația UPU-SMURD Bistrița, bd. Gen. Grigore Bălan, nr. 43.
Reamintim, Spitalul Clinic Județean de Urgență a scos la concurs 122 de posturi de asistenți medicali. Având în vedere rezultatele de la proba scrisă, vor rămâne vacante cel puțin 21 de posturi pentru care va trebui organizat alt concurs.










Se vede ce profesori slabi pregatiti au scolile sanitare din bistrita. O singura nota peste 7. Rusine. Medicii nu iau rezidentiatul cu nota mai mica de 7.
Și pentru examenul de medic primar este ,de cel puțin 8! Numai prin exigență maximă poate exista calitate și competență!
Poate faceți ceva concret și reușiți să diminuați considerabil cazurile de infecții nozocomiale… !
Este îngrijorător și anormal ca pacienții să fie operați, să spere la o convalescență rapidă, dar să se infecteze în spital și chiar să moară din cauza nerespectării procedurilor medicale aferente!