Acoperișul unui bloc de pe strada Fântânele din Bistrița, luat de vânt, a căzut peste autoturisme parcate în proximitatea lui.
Oamenii au sunat la 112, iar pompierii au mers să înlăture lemnele.
Din fericire nu au fost surprinse persoane, dar s-au înregistrat pagube materiale la patru autoturisme, informează ISU Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stins incendii și SVSU Bistrița.
Până duminică dimineață, în întreaga țară este valabilă o avertizare meteo de precipitații în general moderate cantitativ, intensificări ale vântului, vreme rece, polei, ghețuș, strat de zăpadă, viscol.

















Pagubele au fost cauzate de cei care au construit acoperișul. E a nu știu câta oară când astfel de improvizații își iau zborul la prima adiere de vânt.
În Țara lui Papură Vodă totul e posibil. Bine că nu a murit nimeni…
P.S. cine, cum ,când a construit acoperișul? Există autorizație? Cine a eliberat-o? Cine a verificat dacă totul e ok? Cine răspunde pentru pagube?
Dacă ne uităm putin acel acoperiș e mai slab de cum ar fi pe un coteț de porci. Din cîte știu nu cu mult timp în urmă a mai căzut acelaș acoperiș! Acum firma respectivă să despăgubească proprietari păgubiți.