Un grup de elevi din județul Bistrița-Năsăud, calificați la etapa națională la disciplina Educație Tehnologică, au fost primiți la Palatul Parlamentului de senatorul PSD Cristian Nicula.
Senatorul le-a oferit elevilor oportunitatea să descopere modul în care ideile, proiectele și inițiativele inovatoare pot fi transformate în politici publice. Experiența a fost descrisă ca o ”lecție vie” despre funcționarea instituțiilor statului și rolul implicării civice.
În cadrul întâlnirii, senatorul a subliniat importanța noii generații în dezvoltarea României, evidențiind faptul că elevii pasionați de tehnologie reprezintă o resursă esențială pentru viitor. Acesta a apreciat nivelul ridicat de pregătire și determinarea tinerilor, considerându-le dovezi clare ale potențialului educațional din județ.
”Bistrița-Năsăud nu înseamnă doar tradiție, ci și inovație, robotică și educație orientată spre viitor”, a transmis senatorul, felicitând elevii pentru rezultatele obținute.
De asemenea, au fost aduse aprecieri profesorilor coordonatori și părinților, pentru sprijinul constant oferit elevilor în parcursul lor educațional.










Adaugă comentariu