Social

Încă o vară cu zona Lacului MHC așa cum o știm. Când vor începe efectiv lucrările

Zona Lacului MHC, pentru amenajarea căreia Primăria Bistrița a semnat un contract de finanțare, mai are de așteptat până se va schimba la față cel puțin o vară. Doar la sfârșitul anului următor ar putea începe aici efectiv lucrările, potrivit primarului Gabriel Lazany.

”Acum, din discuțiile pe care le-am avut cu proprietarii, luăm în calcul și achiziționarea luciului de apă, a lacului efectiv. Trebuie să primim raportul de evaluare al expertului, să vedem la ce valoare se ridică, dacă ne permitem investiția pentru că vorbim de 7,8 ha, atât are lacul. Eu cred că poate deveni o zonă de atracție a orașului, o zonă de agrement deosebită, coroborat cu proiectul de regenerare urbană pe care îl avem în zona aceea. Mai mult de atât, vrem să deschidem zona aceea prin legarea străzii Lacului de strada Grănicerilor cu un pod rutier. Este un proiect de viitor”, a spus Gabriel Lazany la un post local de tv.

Proiectul din zona Lac MHC din Bistrița este unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană pregătite de Primărie în ultimii ani. Practic, administrația vrea să transforme zona degradată a lacului într-un parc urban modern, cu spații verzi, alei, zone de relaxare și evenimente.

Proiectul a pornit în 2022–2023, când a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru ”Regenerare urbană în zona Lac MHC”. Valoarea inițială era de aproximativ 15,7 milioane lei, dar în 2026 estimarea a ajuns la peste 18 milioane lei. Finanțarea este gândită în principal din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Ce urmează să se facă în zonă:

  • amenajarea completă a malurilor și spațiilor verzi;
  • plantarea a peste 185 de arbori și multe specii de arbuști și plante decorative;
  • alei pietonale și zone de promenadă;
  • mobilier urban, iluminat și sistem de irigații;
  • spații pentru evenimente și relaxare;
  • zonă pentru animale/pet park;
  • pavilion administrativ și spații tehnic

După semnarea contractului de finanțare, urmează licitația pentru execuția lucrărilor.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.