Actualitate Recomandări

”Metoda ANAF” face victime în județ. Fraudă de peste 136.000 de lei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a doi tineri, de 19 și 26 de ani, din județul Vrancea, cercetați pentru complicitate la înșelăciune și mărturie mincinoasă.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada martie-mai 2026, tânărul de 26 de ani a abordat mai multe persoane cu venituri reduse, printre care și tânărul de 19 ani, pe care le-a convins ca, în schimbul unor sume de bani, să își deschidă conturi bancare și ulterior să îi ofere accesul la acestea, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit cercetărilor, conturile bancare au fost utilizate pentru transferul unor sume importante de bani provenite din conturile unei persoane fizice și ale două societăți comerciale, din județul Bistrița-Năsăud, care au fost induse în eroare prin metoda de înșelăciune cunoscută sub denumirea de ”Metoda ANAF”.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 136.150 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mai multe carduri bancare și dispozitive electronice, utile pentru continuarea cercetărilor.

Cei doi tineri din județul Vrancea au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în urma audierilor, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru complicitate la înșelăciune și mărturie mincinoasă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.