Penitenciarul Bistrița a anunțat că pune la dispoziția operatorilor economici și instituțiilor interesate forță de muncă, prin implicarea persoanelor private de libertate în activități productive, în baza contractelor de prestări servicii.
Colaborarea presupune formalități reduse pentru beneficiar: penitenciarul realizează selecția persoanelor private de libertate, organizează și coordonează participarea acestora la activități, iar relația cu beneficiarul se desfășoară în baza unui contract de prestări servicii, fără încheierea unor contracte individuale de muncă cu persoanele private de libertate.
Activitățile pot fi desfășurate în interiorul sau în exteriorul penitenciarului, în funcție de specificul și necesitățile beneficiarului.
Domenii de activitate: • construcții civile și industriale, reparații și întreținere; • agricultură și activități sezoniere; • gospodărire comunală și întreținerea spațiilor verzi; • silvicultură, curățarea pășunilor și defrișări; • ambalare – papetărie, mase plastice, confecții textile; • manipulare materiale, sortare, recuperare și reciclare, precum și alte activități necalificate.
Avantajele colaborării: • colaborare simplă, în baza unui contract de prestări servicii; • selecția persoanelor private de libertate este realizată de penitenciar, în funcție de specificul activității; • posibilitatea asigurării unui număr constant de persoane private de libertate; • tarife negociate în funcție de natura și complexitatea activităților; • posibilitatea instruirii persoanelor private de libertate în funcție de specificul activității; • fără încheierea unor contracte individuale de muncă cu persoanele private de libertate; • paza persoanelor private de libertate este asigurată de penitenciar; • facilități privind obligațiile aferente contribuțiilor sociale, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Desfășurarea activităților lucrative contribuie, totodată, la formarea deprinderilor de muncă, responsabilizarea și pregătirea pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, precizează Penitenciarul Bistrița.










Presteaza servicii in constructii dar la noul corp de penitenciar lucreaza MIS GRUP, dar inainte de 1989 , penitenciarul construia cartiere intregi.Presteaza lucrari in agricultura dar in incinta penitenciarului au abandonat toate solariile si terenul de aproximativ 1 hectar, totul este nelucat, primesc totul de la stat din banii contribuabililor fara ca ei sa munceasca.
Vă invit în blocul meu construit cu pușcăriași în 1985 să vedeți ce ”calitate” prestau băieții. Pereți și tavane strâmbe, sub orice critică. Sunt de acord, să lucreze băieții dar la chestii brute nu la finisaje unde nu se pricep.