Actualitate Recomandări

Elicopter SMURD, chemat la Monor să preia o femeie lovită de un berbec

O femeie în vârstă de peste 80 de ani din satul Monor a fost transportată cu elicopterul SMURD, inconștientă, în urma unei lovituri primită de la un berbec.

În jurul orei 11:50, la Dispeceratul județean integrat Bistrița-Măsăud s-a primit o solicitare de urgență pentru o pacientă de aproximativ 82 de ani găsită de către familie căzută în curte, inconștientă.

Un echipal al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud cu asistent medical a fost trimis la Monor. Acesta a luat t primele măsuri de asistență medicală de urgență.

”În sprijinul echipajului tip B au fost direcționate echipajul SAJ cu medic, precum și echipajul de salvare aeriană (elicopterul) de la Tîrgu Mureș. Pacienta a fost găsită inconștientă, în comă, cu traumatism cranio-cerebral sever, multiple fracturi craniene, insuficiență respiratorie și traumatism toracic”, a transmis medicul Annabella Muzsi de la SAJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, echipajele cu medic ajunse la fața locului au procedat la asigurarea căii aeriene prin intubație orotraheală și la ventilarea mecanică a pacientei, care a fost transportată ulterior cu elicopterul la UPU Tîrgu Mureș.

Foto credit: SAJ Bistrița-Năsăud

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.