Actualitate

Doi tineri care au cumpărat la Bistrița un telefon cu bani falși, sub control judiciar

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud au organizat o acțiune operativă în cadrul căreia au fost puse aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Totodată, au mai fost puse în aplicare două mandate de aducere, pe numele unei tinere de 19 ani și a unui tânăr de 20 ani. După audieri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestora.

Persoanele reținute au fost prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus plasarea acestora sub control judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 25 septembrie a.c., persoanele vizate au deținut și pus în circulație, prin achiziționarea unui telefon mobil, în municipiul Bistrița, 400 de euro, în bancnote contrafăcute, toate cu cupiura de 50 de euro. Bancnotele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză.

În urma perchezițiilor efectuate de către polițiști în județul Bistrița-Năsăud, au fost ridicate și indisponibilizate trei telefoane mobile, un pistol de tip airsoft, 13 bancnote de monedă străină, precum și înscrisuri cu valoare probatorie, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.