Actualitate

Tramvaiul ecologic, un proiect de 20 de milioane de euro. Creţu: Ca la Besançon, Zagreb, Strasbourg

În acest an se va realiza proiectarea obiectivului ”Tramvai - linie verde de transport public pe traseul Viişoara-centru istoric-Unirea”, urmând ca municipalitatea să depună apoi un proiect cu finanţare europeană. ”Peste tot tramvaiul a schimbat radical în bine viaţa centrului istoric”, a spus Ovidiu Creţu.

”Anul acesta avem prinsă în buget partea de proiectare pentru tramvai – linie verde de transport public pe traseul Viişoara-centru istoric-Unirea. Partea de execuţie va fi una foarte scumpă, n-o să se poată face decât pe POR fonduri europene sau eventual un împrumut, dar cred că acel împrumut va depăşi posibilitatea de plată a bugetului local. Este unul dintre punctele cheie în programul de finanţare 2014-2020. Peste tot în oraşele pe care le-am văzut, inclusiv în oraşul partener Besancon, tramvaiul a schimbat radical în bine viaţa centrului istoric, fie că discutăm de Besançon, Zagreb, Strasbourg sau de altele. În toate oraşele europene în care s-a realizat tramvaiul, fiind o linie electrică complet nepoluantă, trece exact prin centrul oraşului. Tramvaiul este mijlocul de transport care repune în valoare centrele istorice. La noi, el va veni pe artera principală de la Viişoara, Gh. Şincai, L. Rebreanu, G-ral Grigore Bălan”, a spus Creţu într-o conferinţă de presă.

El a precizat că ”valoarea proiectului va merge undeva în jurul a 20 de milioane de euro, plus-minus, trebuie să vedem întâi studiul de fezabilitate”. ”Dacă ar trebui să-l facem din fonduri proprii, n-ar fi momentul să-l discutăm. Noi facem proiectarea în această etapă şi vom aplica pentru finanţarea execuţiei pe POR, deci fonduri europene. Acolo cum să nu ne încadrăm? Face parte din capitolul energie, unde finanţările vor fi mai mari, energia verde, economia de energie vor avea 20% faţă de 4% în exerciţiul trecut. Acest tramvai se înscrie exact în economia de energie şi reducerea poluării. L-am gândit în aşa fel încât să se înscrie în ceea ce vrea să finanţeze UE”.

Ovidiu Creţu a explicat cum se va circula în centrul istoric al Bistriţei. ”Aşa cum se întâmplă şi în ţările vestice, maşinile mici, poluante, nu vor avea acces decât între anumite ore, pentru aprovizionare, etc. Lumea va circula în zona centrală cu tramvaiul. Sunt iniţiator, nu proiectant, proiectanţii vor da exact soluţia. Există varianta să facă racordul în Piaţa Centrală sau în Piaţa Unirii. Tramvaiul a regenerat centrele istorice ale oraşelor, uitaţi-vă pe internet: Besançon, Strasbourg… Zona pietonală e traversată de tramvai, nicăieri în lume oamenii nu se duc 6 sau 20 de km pe jos ca să ajungă în zona pietonală, trebuie să meargă cu ceva. Unde vor fi atunci zonele expoziţionale? Piaţa Centrală, Piaţa Unirii, zona din faţa Sinagogii. Este spaţiu. Cel puţin pentru Piaţa Unirii avem studiul de fezabilitate pentru modernizarea ei, cu includerea zidului cetăţii. Iar pentru Piaţa Centrală se lucrează la caietul de sarcini pentru un studiu de soluţie. În cazul în care proiectantul va alege varianta Liviu Rebreanu, rămâne Dornei disponibilă şi invers. Dornei nu se va închide, va fi o stradă pietonală. Să lăsăm proiectanţii să gândească, le vom spune că dorim ca acest tramvai să pună în valoare centrul istoric şi atât”, a comentat primarul Bistriţei.

2 comentarii

  • M-am lamurit. Dornei nu se va inchide, va fi zona pietonala. Ramanem cu doua artere. Bulevard si Decebal. In timpul scolii va fi o placere sa te deplasezi pe Bulevard dimineata si la amiaza cand merg copiii la scoala. Era mult mai simplu cu niste indicatoare de acces interzis la intrarile in oras. Altii incearca din rasputeri sa descongestioneze, noi nu stim cum sa ne mai ingramadim. Mult succes.
    Chiar iubesc zonele pietonale si daca se poate cat mai mari, dar centrul Bistritei nu e nici al Sibiului, nici cetatea Alba Iulia si alte pietonale mai mari nu mai prea sunt. Bistrita nu-i nici Besancon nici Strassbourg nici Amsterdamm sau Brugge si de vina sunt unii care au construit cu secole in urma.

  • Introducerea linei de tramvai pe strazile inguste precum Gh. Sincai sau Dornei duce la blocarea totala a circulatiei auto in centrul istoric al orasului, ca sa nu mai vorbim de degradarea zonei sub aspect turistic. Cum ar arata ansamblul arhitectonic “Sugalete” cu cladiri de secolul XVI, langa care s-ar afla linii de tramvai. Intr-adevar e nevoie de mijloace nepoluante, de îmbunătăţirea indicatorilor de mediu, prin reducerea emisiei de noxe, dar lucrul acesta se poate realiza mult mai eficient prin introducerea de linii de troleibuz care nu afecteaza cu nimic partea carosabila a strazilor din zona istorica a orasului. Nu trebuie sa comparam tot timpul Bistrita cu Viena, Zagreb, sau Paris. E bine sa ne uitam mai aproape de noi. Spre exemplu la Brasov in zona Pietei Sfatului si a Bisericii Negre exista linii de troleibuz care trec chiar pe sub Poarta Schei fara sa afecteze aspectul medieval al locului respectiv.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.