Actualitate

Bilanțul operațiunii Jupiter în Bistrița-Năsăud. 95 de percheziții

În perioada 2-8 noiembrie s-a desfășurat o nouă fază a operațiunii Jupiter, cea cu nr. 6, care a avut drept scop combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor la regimul armelor și munițiilor, precum și a infracțiunilor de natură judiciară.

În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat activități specifice de investigare și administrare a probatoriului în mai multe cauze penale, sub supravegherea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în cadrul operațiunii, au fost efectuate 95 de percheziții domiciliare, în dosare penale care vizează infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, vaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, camătă, șantaj și furt, informează IPJ BN.

În domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 61 de percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale privind infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

În urma activităților, au fost descoperite 7 arme letale deținute ilegal, o armă neletală supusă autorizării și 10 arme neletale destinate tirului sportiv, deținute ilegal. De asemenea, au fost identificate 12 arme deținute legal, despre care există indicii că ar fi fost folosite la activități de braconaj, precum și muniția aferentă.

Față de 17 persoane au fost dispuse măsuri preventive, 6 fiind arestate preventiv, iar 11 plasate sub control judiciar.

În domeniul investigării criminalității economice, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 12 percheziții domiciliare în dosare penale, care vizează infracțiuni de evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În urma activităților, au fost dispuse măsuri preventive față de 5 persoane, două fiind reținute, iar una plasată sub control judiciar în dosarul de evaziune fiscală, în timp ce alte 3 persoane au fost reținute în dosarul privind obținerea ilegală de fonduri.

Totodată, în urma activităților, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile și imobile, în valoare de 1.941.000 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării 88 de articole de îmbrăcăminte care purtau o marcă identică sau similară cu mărci de lux, de notorietate.

În domeniul investigațiilor criminale, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au efectuat 8 percheziții domiciliare în dosare penale privind infracțiuni de camătă, șantaj și furt calificat.

În urma activităților, au fost ridicați 40.000 de lei și au fost recuperate bunuri în valoare de aproximativ 6.000 de lei. Față de 8 persoane au fost dispuse măsuri preventive, două fiind arestate preventiv, una plasată în arest la domiciliu, iar alte 3 sub control judiciar. Totodată, două persoane au fost reținute, în dosarul privind infracțiunea de furt calificat.

În domeniul ordinii publice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat 14 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind furtul de energie electrică.

În urma activităților, au fost descoperite alte 4 infracțiuni, iar 13 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri și pentru efectuarea procedurilor de identificare, amprentare și fotografiere. Valoarea bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 50.000 de lei.

Acțiunile desfășurate la nivelul județului Bistrița-Năsăud au urmărit documentarea activității infracționale, administrarea probatoriului, identificarea persoanelor implicate și recuperarea prejudiciilor cauzate.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.