Actualitate

Primăvara a venit la Târgul de Mărţişor de pe pietonal. În 1 martie, spectacol folcloric (FOTO)

De la Târgul de Mărţişor deschis până duminică inclusiv, care reuneşte creatori populari din judeţ, dar şi preşcolari şi elevi din Bistriţa dornici să-şi vândă produsele handmade, se pot cumpăra mărţişoare tradiţionale cu şnur alb şi roşu, eternele simboluri ale primăverii, aranjamente florale, podoabe şi obiecte de artizanat. Sâmbătă e spectacol folcloric susţinut de ”Cununa de pe Someş”.

Mărţişorul, micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu, este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit pentru a aduce noroc şi belşug.

Bistriţenii care doresc să le cumpere celor dragi o atenţie de 1 Martie pot merge să studieze oferta târgului de pe pietonal. E deschis până duminică, între orele 12.00 şi 17.00.

Mărţişoarele ca atare sunt predominante, dar se găsesc şi cercei, pandantive şi broşe, de oferit pentru a fi purtate tot anul. Cele mai multe mărţişoare sunt clasice: ghiocei, buburuze, potcoave, trifoi cu patru foi, coşari, personaje din desenele animate, etc.

Nu lipsesc nici produsele de artizanat confecţionate de meşterii din judeţ (opinci, costume tradiţionale, curele, ţesături), obiectele din lemn, aranjamentele florale şi dulciurile.

Prichindeii de grădiniţă şi elevii şcolilor din oraş vin zilnic să-şi scoată la vânzare creaţiile: mărţişoare multicolore şi felicitări desenate sau pictate. Cei mai îndrăzneţi îi abordează direct pe trecători: ”Cumpăraţi o felicitare lucrată manual? Costă doar un leu”.

Sâmbătă 1 martie, de Mărţişor, începând cu ora 13.00, Ansamblul ”Cununa de pe Someş” va susţine un spectacol folcloric pe scena mare de pe pietonalul Liviu Rebreanu.

CLICK pentru mai multe fotografii!

1 targ martisor 2014 2 targ martisor 2014 3 targ martisor 2014 4 targ martisor 2014 5 targ martisor 2014 6 targ martisor 2014 7 targ martisor 2014 8 targ martisor 2014

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.