Sport

Pădureanu, luat cu ambulanţa de la aeroport. A acuzat probleme cardiovasculare severe

Preşedintele de onoare al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu (77 de ani), a mers la Bucureşti pentru a afla verdictul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul transferurilor, dar şi pentru a asista la un moment mai plăcut, cel în care ar urma să primească o rentă viageră. Din cauza problemelor de sănătate, a fost luat cu ambulanţa de la Aeroportul Otopeni şi transportat la spital. (VIDEO)

padureanu ambulantaDolce Sport a filmat momentul în care Jean Pădureanu este preluat de medicii de la ambulanţă, din Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”. Din imagini se vede că ”Lordul” urcă singur în salvare, vorbeşte la telefon cu cineva, după care se aşează, iar ambulanţa se îndreaptă spre un spital. AICI puteţi vedea imaginile!

Jean Pădureanu a fost internat în spital din pricina diverselor afecţiuni de care suferă. Printre ele, probleme cardiace severe şi diabet. Starea fostului preşedinte al Gloriei s-a deteriorat în ultimele zile.

Potrivit directorului medical al Spitalului de Urgenţă Elias, unde este internat, Jean Pădureanu a fost adus de la aeroport după ce a acuzat o stare de confuzie. ”Iniţial s-a suspectat că ar fi avut accident vascular cerebral, dar, în urma investigaţiilor, medicii au stabilit că este vorba de un diabet sever decompensat şi o suferinţă cardiovasculară severă”, a spus dr. Dana Safta. Ea a precizat că Jean Pădureanu este internat la Secţia neurologie a Spitalului Elias.

Pădureanu a mers în Capitală pentru că marţi va afla verdictul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor, în care este inculpat alături de Victor şi Ioan Becali, George Copos, Gică Popescu, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica şi Cristian Borcea. Procurorul a solicitat pentru ”Lord” pedeapsă de trei ani cu suspendare.

Un alt motiv pentru care Pădureanu a plecat la Bucureşti este acela că ar urma să primească o rentă viageră, la propunerea conducătorilor fotbalului românesc.

Mircea Sandu, preşedinte al FRF până miercuri, atunci când Adunarea Generală va alege un nou şef, a declarat de curând în presa centrală că Jean Pădureanu l-a rugat să aibă grijă de el pentru că nu are ce să mănânce. ”M-a sunat şi m-a rugat să am grijă de el pentru că nu are ce să mănânce. Între familiile noastre este o mare legătură. Acum eu am grijă de el”, spunea Sandu.

La începutul anului 2013, Jean Pădureanu, cetăţean de onoare al Bistriţei din 1994, a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului Director, rămânând preşedinte de onoare la Gloria. El s-a retras oficial în 3 mai 2013, în cadrul unei festivităţi care a avut loc pe stadionul ce îi poartă numele. Pădureanu va împlini în 22 martie vârsta de 78 de ani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.