Actualitate

Enigma şarpelui din baie a fost dezlegată!

A iernat cel mai probabil printre conducte după care a ieşit la lumină. E povestea şarpelui care şi-a făcut apariţia brusc în cada în care urma să facă baie o tânără din Bistriţa. Alertaţi, jandarmii l-au căutat pe proprietar şi în gaură de şarpe. Omul nici nu mai spera să-şi găsească animalul de companie. Nu o să vă vină să credeţi ce le-a spus oamenilor în uniforme.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bistriţa-Năsăud, în urma verificărilor făcute de către jandarmi, a fost identificat proprietarul şarpelui care marţi seara a apărut în baia tinerei de 18 ani. Acesta este un bărbat de 48 de ani, Romeo L., din Bistriţa.

Bărbatul a fost amendat cu o sută de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991 el fiind acuzat de “încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prin lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”.

Bărbatul le-a declarat jandarmilor că ţinea şarpele într-un apartament în care nu stătea, aflat la etajul 2 al blocului unde are locuinţa, la parter, şi tânăra care a descoperit reptila în baie.

Romeo L. venea o dată pe lună să-i dea de mâncare în  acvariul acoperit în care îl ţinea, însă în urmă cu trei luni acesta a reuşit să iasă printr-o gaură prin care fusese introdus becul care menţinea temperatura necesară şi nu l-a mai găsit. Cel mai probabil, reptila s-a ascuns printre conducte.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, medicii veterinari au spus că este vorba de un şarpe de porumb care nu ar fi veninos. El a fost predat proprietarului avertizat totodată să aibă grijă de animalele pe care le ţine în casă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.