Social

Suc de mere din livada cu soare. O poveste 100% naturală

Vrem să consumăm alimente sănătoase. Ne ferim de chimicalele din sticle, dar niciodată suficient. Căutăm alternative. Adesea sunt greu de găsit. Graţie unui proiect al firmei Pombis, putem bea un suc de mere sănătos.

Care e povestea acestui proiect?

Aurel Onigaş: Mi-a venit ideea în toamna lui 2009 când erau foarte ieftine merele de industrie. Costau 6,7 maxim 8 bani pe kilogram. Şi atunci m-am gândit cum am putea să le valorificăm. M-am gândit la o fabrică de sucuri. Tehnologia nu e complicată, utilajele nu sunt foarte scumpe. M-a costat 105.000 euro toată linia. Am cochetat cu ideea piureului de mere, a compotului, dar era mai complicat. În Austria am băut suc de la un fermier şi mi-a plăcut. Anul trecut am depus un proiect cu finanţare europeană, l-am câştigat şi am început lucrările. Proiectul total e 266.000 de euro, iar 50% e finanţare nerambursabilă.

De mare ajutor.

Aurel Onigaş: Da, 133.000 de euro e o sumă mare. Normal că e de umblat, e consum nervos mare, dar merită pentru că sunt bani mulţi.

Cât suc va produce fabrica?

Aurel Onigaş: Capacitatea ei e de 1500 de kilograme de mere pe oră. Atât poate toca. Din această cantitate, cam 60% rezultă suc, ceea ce înseamnă că putem produce 800-900 de litri de suc pe oră. Nu poţi să faci cât produce. Nu avem atâtea mere şi nici nu am putea vinde atât de mult suc.

Lumea vrea alimente şi băuturi sănătoase. Vă bucuraţi de un oarecare succes de început din acest motiv?

Aurel Onigaş: Da, e tendinţa aceasta. Sucul acesta e 100% natural, mărul stors şi pasteurizat. Atât. Prin pasteurizare se pierd anumite vitamine, dar în rest nu are nimic artificial. Nu e un preţ exagerat. Undeva echivalează cu celelalte sucuri. De la mine pleacă la 5,5 lei cu tot cu TVA la sticla de 2 litri. Tendinţa mea este de a ambala în bag-in-box. Am ambalat deocamdată în PET-uri fiindcă nu am încă cutiile. Preponderent în bag-in-box vom ambala. E elegant, e igienic, e sănătos. Vom ambala în cutii de trei litri şi va costa 11,5-12 lei în magazinele noastre. După desigilare, poţi bea o lună din cutie. Cine e consumator, îl poate desface şi ţine în frigider şi e foarte bun. În ce priveşte PET-urile, sucul din ele trebuie consumat în două zile.

Care va fi termenul de valabilitate?

Aurel Onigaş: Cel puţin 12 luni. Am discutat cu specialişti şi mi-au spus că-i putem da 1,5 ani, dar eu prefer 12 luni.

Piaţa de desfacere?

Aurel Onigaş: E deocamdată în Bistriţa, dar am deja un contract cu o firmă de distribuţie din Cluj axată pe magazine naturiste şi, în perspectivă, vom intra şi în supermarket-uri. Dacă vom avea producţie, nu vom avea ce face.

Câţi oameni vor lucra aici?

Aurel Onigaş: Avem acum doi oameni fiindcă suntem în probe, dar vor fi patru locuri de muncă, maxim cinci.

E mai ieftin să prelucrezi mere decât să le vinzi?

Aurel Onigaş:Din două kilograme de mere se face un litru de suc. Sunt alte costuri, dar eu apreciez că va fi o valorificare cu 30% mai bună decât dacă ai vinde merele.

Sunt suficiente mere pentru ca această fabrică să funcţioneze fără sincope?

Aurel Onigaş: O să prelucrăm merele din livezile noastre, dar o să achiziţionez mere din zona Bistriţei. Sunt o grămadă de mere pe Valea Bârgăului, la Cuşma şi chiar aici, în Viişoara. Iarna, până în primăvară, vom folosi mere din sortări. Mere se găsesc, piaţă de suc să fie.

Aţi avut o strângere de inimă deschizând această fabrică în plină criză?

Aurel Onigaş: Când am făcut ceva, nu mi-am făcut extrem de multe calcule. E al treilea proiect al meu. Când am început nu era criză, dar eu nu cred că vor fi probleme. Merele se vând, preţul celor de industrie e mic, aşa că ne adaptăm şi noi cu preţul sucului la posibilităţile consumatorilor.

  

Interviu de Cristiana Sabău

Etichete

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.