Scrisoare electorală cu dedicaţie pentru fraierul contribuabil român
Am primit pe adresa mea o scrisoare de la Primăria Bistriţa semnată de domnul primar Ovidiu Creţu din care reiese că banii primiţi de la mine au fost de un real folos pentru administraţie, şi că vom continua împreună traseul devenirii europene al oraşului nostru. La prima strigare totul sună frumos, a mare respect şi dragoste neţărmurită pentru cetăţeanul contribuabil. Dar oare aşa să fie? Îi amintesc domnului primar că un cetăţean care are o oarecare cultură şi atitudine civică nu mai crede în astfel de vorbe.
Ştiţi bine domnule primar ce susţinere puternică aţi avut în primul mandat de la mine şi familia mea. Sunt dezamăgit că după 6 ani de când sunteţi ales, Bistriţa nu arată aşa cum mi-am închipuit-o. S-a pierdut destul de mult din oraşul boem de altădată, tocmai prin măsurile pe care le-aţi luat, iar vina aparţine şi consilierilor care v-au susţinut. Mă refer desigur la dispariţia şi mutilarea a sute de arbori din oraşul nostru. De asemenea nu aţi dus la bun sfârşit cele 2 PUZ-uri care au înghiţit bani privind studiul de amenajare al Râului Bistriţa şi a zonei de agrement Codrişor. Mai mult decât atât, aţi sucit-o în aşa fel încât însăşi Pădurea Codrişor este ameninţată de un proiect nefezabil şi care creează disconfort pentru 2-3000 de cetăţeni din aceea zonă, contravenind legislaţiei în vigoare.
Sunt îngrijorat şi de felul în care este gândit proiectul parcării din părculeţul Mihai Eminescu, care va duce la dispariţia lui. Împrumutul împovărător pentru oraş de a realiza un proiect la care v-aţi grăbit din cauza campaniei electorale, vestitul Wonderland, mi se pare inutil. Nu vreau să fiu rău, că este proiectul dumneavoastră de suflet, şi în acest caz vă doresc să-l duceţi la îndeplinire dacă veţi reuşi. Am dreptul să aştern aceste cuvinte pentru că ştiţi bine că sunt printre puţinii cetăţeni care au venit la toate dezbaterile publice şi la multe şedinţe de CL. La dezbateri am luat cuvântul, venind şi cu idei proprii privind bugetul pe 2014. Am constatat în final că mi-am pierdut timpul de pomană cu aleşii, nefiind băgat în seamă niciodată, ba chiar surprinzând rânjete maliţioase de la toţi. Aveţi nevoie în continuare de taxele şi impozitele de la poziţia mea, numai că aceeaşi administraţie cu obedienţă nu îmi recunoaşte proprietatea pe care culmea, o impozitează din anul 1939 neîntrerupt. Desigur, în plan personal, a fost prima dată când am adresat o cerere de audiere în CL în data de 12.12.2013, nefiind băgat în seamă până azi şi în loc de răspuns am fost evacuat din sala CL de Poliţia Locală.
Vă rog pe viitor să nu mai faceţi efortul de a trimite cetăţeanului Bălan scrisoarea dumneavoastră de mulţumire. Nu o mai accept, nu vă mai susţin şi v-o returnez fără patimă şi ură. Să auzim de bine.
Marius Bălan, preşedinte PER Bistriţa
Una din marile minciuni cu care acest primar a avut succes la vot si care va ramane o mare nerealizare pentru orasul nostru. PUNCTUL 3 de pe pagina oficiala a primarului.
3. Amenajarea pentru promenada a malurilor Bistritei – valorificarea peisajului urban după modelul european, cu zone pentru plimbare, piste pentru biciclişti şi spaţii pentru picnic şi relaxare. (www.ovidiucretu.ro)
Si o alta amagire! Punctul 5: spaţii de parcare subterane şi supraterane fără a deteriora zonele verzi ale oraşului. Pacat de viata si timpul nostru pierdut in lumea minciunilor si a iluzilor politicianiste!
dl. Balan , cu un comunist sau mai bine zis cu comunistii nu ai ce sa faci. asa sint ei si vor fi . intelegeti asta odata ptr. totdeauna . macar ptr. binele dvs. sa nu va imbolnaviti .
D-le RAUL ADRIAN: MI-ati trimis un mesaj prietenesc. Va multumesc,si va spun ca aveti dreptate. Ma lupt cu propria persoana sa nu le mai pun la suflet. Astept sa vina ziua sa nu ma mai doara capul de nimic. Sper sa si reusesc.
Dl Marius sintem alaturi de d-voastra aveti grija de propria persoana acestia cum spunea Adrian au o boala mare ,dupa o foame de 8 ani se iubesc numai pe ei.Ei sint ciuma rosie,guvernul care taie TOT,guvernul care nu are grija de omul de rind.
Dl Balan sintem alaturi de d-voastra trebuie gasita o solutie….
Dl Balan sintem alaturi de d-voastra trebuie gasita o solutie….daca darile vin sa le adune trebuie si sa va recunoasaca…dar comunisti incopatibili nu au timp sau nu vor sa va recunoasca.
Da da-le doamne minte sa inteleaga.
Foarte tare scrisoarea publica, imi place…. Totusi cineva are curaj si spune ce gandeste, in public. Daca toti ar avea taria sa-si sustina punctul de vedere, poate s-ar schimba primarii inainte de terminarea mandatului si astfel nu ar mai indraznii sa faca ce vor muschii lor… Ar fi o presiune pe ei si nu ar mai pune in practica ce viseaza noaptea … Ar fi mai atenti la concitadinii pe care ii reprezinta , mai atenti cu banii intregii comunitati… Ar fi mai multe realizari pe fiecare mandat… mai seriosi cu ceea ce spun si ce respecta….
PARADOX :
Primarul a fost ales de o minoritate a alegatorilor bistriteni , dar este inca sustinut in Consiliul Local de o majoritate politica ( P.S.D.+ P.N.L + U.D.M.R+ P.P.D.D ) !
Lucrurile merg bine pentru primar si gasca …. dar rau pentru cetateanul bistritean!