Conducerea PNL Bistriţa-Năsăud – Stelian Dolha, Dorin Dobra, Dorin Popescu, Ioan Peteleu – a participat, la Cluj-Napoca, la lansarea regională a candidaţilor pentru europarlamentare. Pe listă se află, chiar dacă pe loc neeligibil, şi bistriţeanul Adrian Solcan, membru în Biroul Politic Naţional al Clubului Studenţilor Liberali.
La eveniment au participat primari şi parlamentari din regiune, actuali europarlamentari, precum şi liberali aflaţi pentru prima oară în cursa pentru un mandat de eurodeputat.
La toate evenimentele de lansare a candidaţilor, PNL a folosit un element din conceptul UEFA Champions League: o cupă aurie, inscripţionată ”Cupa EuroCampionilor”. ”Victoria depinde de tine”, ”Susţine EuroCampionii” şi ”Competenţa câştigă lupta”, sunt câteva dintre sloganurile liberalilor.
Conform preşedintelui PNL Crin Antonescu, ţinta liberalilor la alegerile din 25 mai este ”undeva la 25%” la nivel naţional.
Lista PNL pentru europarlamentare este deschisă de Norica Nicolai, urmată de Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu, Claudia Benchescu, Romeo Stavarache şi Andrei Muraru.
Foto: Facebook
Bravo Dl Jenor vedelasi si pe prostalau de sfintean linga PONTA.
Marcal ce sa faca Sfintean linga Ponta nu vezi ca de cind este primar nu-l rabda dl.RADU MOLDOVAN deoarece nu stie sa promoveze imaginea si realizarile Consiliului Judetean.O catastrofa acest primar.Noroc ca de la Odorhei este vazut pe scena politica a judetului dl Jenor Beudean.
Da intradevar se prevede un real succes politic pe plan local al D-lui BEUDEAN JENOR . POSIBIL SI PE PLAN JUDETEAN.
Nu i adevart domnilor sau doamnelor. domnul acesta Jenor este lipsit de orice directie, lipsit de viziune si de principii. Daca PNL ul B N se inconjoara de astfel de oameni isi va piede din adevarata sa identitate. Parerea mea este ca intr un partid istoric asa cum se pretinde a fi PNL ul isi au locul oameni care sunt cu adevar reprezentativi si in concordanta cu statutul acestui partid .
Avem nevoie de politicieni care sa nu ne mai minta, avem nevoie sa intram pe fagasul normal al vietii, avem nevoie de multe in tara asta, avem nevoie de valoare, de politicieni care sa nu fie unsi cu tot felul de magarii.
D-na Geta sa nu spuneti ca dl. Sfintean are viziune.
D-na Geta sa nu spuneti ca dl. Sfintean are viziune?.si ce fel de viziuna are daca are?.
Asta da echipa :)) unu mai slab decât altul începând de la dolha la putura :))) fratiilor in 25 mai sunteți mâncati de psd :)))
Daca psd papa liberalii o sa aiba lacrimi de crocodil pana.
PNLul la europarlamentare va face sub 15%.
O echipă nouă,frumoasă oameni tineri si cu putere
de munca,aleargă mult prin judeţ şi cu aceea caravană
de informare pentru agricultură. Dumnezeu să le ajute să
reuşească şi să sperăm că peste doi ani o să-l dea jos
pe ospătar din fruntea judeţului !
Nu băgati în seamă răutăcioşii şi cârcotaşii ,stai
Jenor lângă preşedintele tău Stelian Dolha şi sunt convinsă
că o reuşiti împreuna !
lenesul mai mult…..vorbeste!
dupa cum spui o reusi pe vreuna ca tarei frumos si el si seful lui
cosminuca sa te auda d-zeu.AMIN.
liga ….cui????…nu exista asa ceva pentru nici un politician din romania!
poate ligheanul cu zoaie!!!!!!!
va rog sa priviti fetele din poza ….cu strangere de maini…..DOI PERVERSI…. din care unul nedormit de bautura si celalat beat de sarut-mana!
Pnl-ul se pregateste pentru europarlamentare ca si Borcea pentru Liga Campionilor; oricum rezultatul o sa fie identic cu a cainilor, insa nu ar fi o surpriza daca multi liberali ar ajunge langa Borcica(la PoartaAlba).
P.s. O sugeste mai buna de lista pentru Pnl:
1. Sotia lui Antonescu
2.Sotia lui Manescu
3. Logodnida lui Voicu
…………
36. Solcan Adrian
Pnl-ul se pregateste pentru europarlamentare ca si Borcea pentru Liga Campionilor; oricum rezultatul o sa fie identic cu a cainilor, insa nu ar fi o surpriza daca multi liberali ar ajunge langa Borcica(la PoartaAlba).
P.s. O sugeste mai buna de lista pentru Pnl:
1. Sotia lui Antonescu
2.Sotia lui Manescu
3. Logodnida lui Voicu
…………
36. Solcan Adrian
Dl Jenor gindeste bine si fa ceva pentru comuna d-tale nu o mai lasa pe mina celor care cite de putin s-au pricopsit de-a lungul anilor.
Asa este Lucian cite un ACT,cite un ACO,cite un tabel la MOMOR….etc mica ciupeala.
ga mica ciupeala grosul la judet / CJ si de la saraci proiecte pe sute de miloane,nerealizate,bani la baroni
Nu inteleg ce mai cauta dl Dorin Popescu in tabara PNL atat timp cat in consiliul judetean pupa in f….d pe Radu Moldovan si PSD in ansamblu .
Cand o sa vad PNL in opozitie atat la Bucuresti in parlament cat si la consiliul judetean sau local si sa vedem opozitie facuta in teritoriu nu doar de Dolha atunci incep sa cred ca PNL se resusciteaza la adevaratele valori . Pana atunci doar galgara si iluzii !
Astept o reactie unitara si logica facuta de toti membrii .