Bine instruiţi de guvernanţii care îi consideră bogătaşi pe posesorii de autoturisme cărora le-au pus noi biruri în spinare, cerşetorii nu ratează niciun om care merge cu maşina la cumpărături. Chit că tu conduci o rablă, dacă te dai jos de la volan, sigur eşti bogat şi musai trebuie să-i ajuţi pe cei săraci şi cu cinci copii după ei. Dacă nu bagi mâna în buzunar rapid, te trezeşti cu o escortă extrem de gălăgioasă care are grijă să transmită tuturor cât de lipsit de suflet eşti, creştine!
Nu contează dacă tu îţi plăteşti taxele la stat lună de lună tocmai pentru ca statul să aibă grijă de săraci, bolnavi şi neputincioşi. Cei folosiţi, de regulă, în campanii electorale – duşi în turmă să voteze pe cine trebuie – vor avea grijă ca, timp de patru ani, cât politicienii uită de ei, să te agreseze tot pe tine, bogătaşul fără inimă. Între timp, poliţiştii, poliţiştii locali, jandarmii şi alte forţe pe care tot tu le plăteşti ca să îţi asigure „ordinea şi liniştea” sunt ocupate cu tot felul de sarcini de partid. Aşa cum am văzut zilele trecute, misiunea poliţiştilor locali era să păzească parcările din jurul Primăriei Bistriţa ca nu cumva să oprească vreun neica nimeni şi să ocupe locurile în care erau urmau să staţioneze limuzinele politicienilor de vază de la Bucureşti. Până la urmă, dat fiind faptul că partidul le-a creat locuri de muncă acestor minunaţi poliţişti locali, pe el trebuie să-l servească, nu-i aşa? Cetăţeanul nu are decât să plătească statului taxe, impozite şi amenzi, ca un bun creştin ce este.
Îmi spunea, de curând, un taximetrist că un poliţist local i-a dat cu pumnul în geam fiindcă oprise la un metru distanţă de locurile rezervate pentru staţionare. Nu s-a prezentat, nu l-a salutat, pur şi simplu când omul a deschis geamul a urlat la el ca un apucat că îi dă amendă. Taximetristul mi-a spus că ar fi oprit fără nicio problemă în locurile marcate pentru taximetre dacă nu ar fi fost alţi şoferi care-şi lăsaseră maşinile aiurea, acolo. „Plătesc în fiecare an taxă la Primărie pentru aceste locuri de staţionare. Aş fi oprit acolo unde sunt marcate dacă aş fi avut unde. Poliţistul local, în loc să-i amendeze pe şoferii care ne ocupă nouă locurile de parcare, urla la mine”. L-am sfătuit ca, data viitoare, să-l filmeze cu telefonul mobil fiindcă ne vom ocupa să-i lăsăm fără locuri de muncă pe activiştii de la partid, deveniţi peste noapte poliţişti. După ce vom lăsa fără job vreo doi-trei, vă garantez că ceilalţi se vor prezenta, vor arăta legitimaţiile şi vor învăţa să se poarte.
Să revin acum la cerşetorii care ne-au invadat. Am şi eu o mare rugăminte pentru forţele care se adună pe pietonal la tot felul de sărbători ale Poliţiei, Jandarmeriei, Armatei. Am văzut că sunt foarte, foarte mulţi oameni în uniforme, bine antrenaţi, dar care stau ascunşi prin unităţi şi, probabil, la ora aceasta, joacă şah sau cărţi. Întrucât toţi sunt plătiţi cu bani publici şi au tot soiul de sporuri, poate că ar fi cazul să acţioneze măcar o dată în an la rugămintea – şi nu la comanda – contribuabilului de rând. I-aş ruga pe toţi să facă un tur de oraş, să ridice toţi cerşetorii şi să-i ducă la multpreamilostivii noştri conducători, toţi foarte buni creştini, respectiv în faţa Palatului Administrativ şi a Primăriei Bistriţa – cea ecumenică – două instituţii în care se iau decizii legate de politicile locale şi judeţene privind protecţia socială. Odată ajunşi acolo, toţi cerşetorii să sară pe maşinile 4×4 care opresc şi din care coboară – dar nu de la volan, ci din dreapta – oameni în costume, cu cravată. Să se agaţe de ei, să-i tragă de haine, să se ţină de portiere, să-i însoţească ţipând până în birouri şi să nu se mai dezlipească de uşile lor în timp ce continuă să urle: „Ne dai un leu, nenea? Ne dai? Ne dai?”.
Dacă sunt oameni amărâţi care nu au ce mânca în general, iar de Paşti în special, e din vina conducătorilor acestor instituţii care nu ştiu sau nu vor să gestioneze corect banul public în aşa fel încât fiecare om din această ţară să poată trăi decent chiar dacă este bătrân, bolnav sau copil.
Nu e vina mea şi a altora că banii pe care îi plătim lună de lună statului se duc în cu totul alte direcţii pentru că nici eu, nici alţi oameni agresaţi prin parcări nu am condus primării, consilii judeţene, prefecturi, nu am deţinut nu ştiu câte mandate de deputat sau senator. Ei însă, da, au condus, au decis, au împărţit. Ei sunt cu adevărat responsabili dacă cineva nu are ce mânca. După terminarea programului, pe aceleaşi forţe de ordine le rog să-i ducă pe cerşetori în faţa caselor în care stau aceşti politicieni. Întrucât eu nu mă consider un bun creştin, îmi doresc să văd, de Paşti, în jurul vilelor hoarde întregi de cerşetori agresivi care ţipă până îi asurzesc, precum cele care îl bântuiau pe Gigi Becali în vremurile lui bune. A, să nu uit! Un batalion de cerşetori aş vrea să fie dislocat şi în faţa caselor în care stau membrii ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), alţi tăietori de frunze la câini plătiţi tot cu bani publici să constate diverse lucruri pe care le vedem cu toţii, oricum, zi de zi.
Cristiana Sabău
„Fortele” astea de ordine, pe langa jocul de carti, probabil sunt prea ocupate sa se lupte cu buteliile de vin prin popotele lor, sau prin restaurantele retrase ale citadelei noastre!
Si…probabil mai sunt foarte ocupati cu „agatzarea” fetelor de pe centura de nord, bineinteles….tot pentru interesul propriu! … sa nu va ganditi la prostii – fetele au misiunea doar de a umple paharele si de a ascunde sticlele sub masa!
Am spus si o mai spun , exista doar o solutie. una singura .
poate mai angajeaza Frandes o noua firma pentru ordine, ca pentru paza a angajat deja.
cica politia comunitara e in folosul comunitatii!!!!….hahahahha….. politia comunitara sta la capatul sensului unic sa prinda infractorii…nu la intrare sa-i previna…….. DE EXEMPLU PE SENSUL UNIC INVENTAT INTRE STADION SI MEDIU
bine punctat! am patit`o cu ei! mai e ceva, pe vremuri, pentru o pizza la un restaurant crestin de peste linie, fotografiau masinile parcate neregulamentar si faceau procese verbale de ridicari auto! erau cei mai smecheri aia ce lucrau la ridicari auto! din cate auzisem (nu pot proba) aveau target, de minim 15 masini pe zi.
cum e ala restaurant crestinn ??? nu toate sint crestine ??
@raul adrian
era vorba de restaurantul din zona casei renumitei familii de peste linie…care printre altele se ocupa si de ridicatul masinilor!
“Asaltul” cerşetorilor în zilele de sărbătoare religioasă asupra trecătorilor este programat de cei care îi supraveghează din umbră şi îi exploatează, luându-le bănuţii primiţi. Majoritatea cerşetorilor primesc ajutoare sociale de la stat. În opinia mea, oamenii de ordine ar trebui să-i descopere pe “stăpânii” lor şi să-i pedepsească…
Legat de acest subiect, cititi si aceasta poveste: ” Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. “Te înduri să-mi dai un ban?” murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. “Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. “Dar pe ce eşti aşezat?” întrebă acesta. “Un gunoi”, răspunse cerşetorul. “E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu.” “Te-ai uitat vreodată înăuntru?” întrebă străinul. “Nu”, răspunse cerşetorul. “Ce rost are? Nu e nimic în ea.” Uită-te înăuntru, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur…”
Eu am vazut, recunosc, o singura data cand politistii de la politia locala au alungat niste „cersetori de meserie” de pe strada. Dar am ramas indignata de modul in care au facut-o. Pur si simplu au oprit masina la un colt de strada, iar politistul din dreapta a deschis usa si fara sa se dea jos, sa le ia un nume, o data, ceva, a strigat o singura data sa plece. Bineinteles ca, cersetorii nu s-au grabit, si am urmarit scena pret de cateva minute bune pana s-a sfarsit. A, dar la fel, nici politistii nu au dat semn de vreo miscare. Au asteptat comod in masina pana cand cersetorii si-au luat „bunurile” si s-au mutat cativa zeci de metri mai la stanga, fara sa fie deranjati din nou. In acest articol aveti dreptate, e prea de tot! La Gigi, la Kaufland, Lidl sau alte locuri pur si simplu se tin scai de tine ca sa le dai 50 de bani, ca mai apoi ce? Sa isi cumpere ori tigari, ori bautura! Asa NU!
BINE PUNCTAT.
TOTUSI AR TREBUI SA-I PUNA LA PUNCT SI PE CEI CARE TREBUIE SA FACA ORINE SI NU O FAC. SUNT SI EI NISTE CERSETORI DIN BANUL PUBLIC.
Eu nu le dau frate ! Sunt crestin, dar nu ajuti omul dandu-i peste, ci invatandu-l sa pescuiasca ! Daca am face toti la fel, nu am mai avea cersetori ! Sarbatori cu bine !
Bun, in general nu le dai. Se mai intampla sa le si dai. Dar sunt agresivi chiar daca vorbesti la telefon sau cu cineva si pandesc momentul sa fure, deorece vizualizeaza de unde scoti portmoneul! Uneori esti obosit sa retras in gandurile tale si tanguiala fara incetare te agaseaza. Cineva care a fost in Japonia mi-a povestit ca sunt si acolo cersetori dar nu scot un cuvant spre trecator, iar pe strada nu e o cat de mica hartie desi nu sunt cosuri de gunoi (scutesc niste bani!.
Dar de aici n colo nu stiu la ce sa ma astept cat timp numarul politistilor a scazut sub limita in care sa asigure siguranta cetateanului si a mai facut cineva armata sau ne vom baza pe cei care trag la fiare in sali si au muschi?