”Am vizitat sediul actualului Cinematograf Dacia, care în urma unei investiţii iniţiale de peste 1,4 milioane de lei, se va transforma într-un modern centru multifuncţional. Vom beneficia de o sală de spectacole modernă, spaţii administrative şi sală de repetiţie pentru artiştii Ansamblului profesionist ”Dor românesc” precum şi de un cinematograf modern în actuala sală B. Am analizat planurile de construcţie alături de colegii mei din Consiliul Judeţean, proiectanţi şi reprezentanţi ai companiei de construcţii, care în cel mai scurt timp va demara lucrările de modernizare”, a scris preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, pe Facebook.
Amenajarea în 12 luni a viitorului centru cultural multifuncţional în clădirea în care se află actualul Cinematograf Dacia, de pe Bd. Decebal, va costa 3,3 milioane de lei, bani din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Sala A va deveni sală de spectacole, iar sala C – sală de repetiţii. Lucrările vor dura un an şi vor fi realizate de SC Imobil Dan SRL din Bistriţa.
Clădirea cinematografului se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF ”România Film”. Pentru o parte a imobilului, sălile A şi C, Consiliul Judeţean şi proprietarul au semnat un contract de comodat pe 20 de ani, în vederea construirii unui centru cultural multifuncţional.
Iniţial, se convenise ca în sala B să investească RADEF ”România Film” Bucureşti, pentru a o transforma în cinema 3D. Consiliul Judeţean a preluat de curând de la RADEF, în folosinţă gratuită, sala B, neutilizată de multă vreme, aceasta urmând să rămână sală de cinema. CJ va aloca fondurile necesare pentru a o reabilita.
Amenajarea centrului cultural presupune transformarea sălii A de proiecţii în sală de spectacole prin mărirea scenei existente, transformarea sălii C în sală de repetiţii, realizarea unor vestiare pentru artişti, a unui corp de legătură cu scena, a unei scări de acces la etaj, unde vor fi birouri. În viitorul centru se va muta şi Ansamblul profesionist ”Dor Românesc”. Accesul publicului spectator se va realiza din Bd. Decebal, printr-un portic în holul de primire. Aici va fi casa de bilete, zonă de unde se va face accesul în foaier sau în viitoarea cafenea, unde se poate ajunge şi din exterior atunci când nu sunt programate spectacole. Pentru funcţionarea noului centru cultural se va crea un acces şi din Aleea Trandafirilor, care va deservi angajaţii şi artiştii.
BRAVO!
Felicitari, dar cinematograful de pe B-dul Republicii cind se reabiliteaza ?
Ce bine i-ar sta unei biblioteci sau filiala a Bibliotecii judetene in acea zona.
In nici un caz cafenea sau altceva de acelasi gen ca sunt destule pe Bulevardul Republicii.
nooo oare cine ce castiga din asta noooo
sigur nu se face pentru binele cetatenilor nooo cetatenii sunt doar manipulati si folositi nooo