Politică

Lucian Adrian Ungur a ratat din nou intrarea în avocatură. Câte puncte i-au lipsit

Preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară organizaţia Bistriţa, Lucian Adrian Ungur, absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, filiala Bistriţa, a ratat, din nou, intrarea în avocatură. Câte puncte i-au lipsit ca să ajungă să se reprezinte singur în instanţă.

Potrivit Uniunii Naţionale a Barourilor din România care a dat publicităţii rezultatele obţinute de candidaţi la examenul de admitere în profesia de avocat (pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, respectiv de avocat definitiv), Lucian Adrian Ungur s-a clasat pe locul 2912 din 4476, el obţinând doar 40 de puncte la admitere, cu 30 mai puţine faţă de cei care au reuşit să promoveze.

Este pentru a doua oară când Lucian Adrian Ungur, care a urmat la Bistriţa cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti, încearcă să intre în tagma avocaţilor şi ratează.

Lucian Adrian Ungur (41 de ani) a absolvit Liceul Forestier din Bistriţa şi în paralel Şcoala de meserii, apoi Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică Bucureşti, cu diplomă de licenţă. În  1998 a deschis primul magazin Casa de Vis, în 2005 a intrat pe piaţa constructiilor, iar în 2006 a înfiinţat Fundaţia “Mirela şi Lucian Ungur” care are scop caritabil.

La alegerile din 2012, Lucian Adrian Ungur a candidat din partea PP-DD la funcţia de primar, dar şi la un fotoliu de consilier local pe care l-a şi obţinut iniţial, dar, în urma unor manevre de partid, i s-a retras sprijinul politic. Ulterior, a candidat de deputat în Colegiul 1, dar în toiul alegerilor parlamentare a fost implicat a fost implicat într-un scandal cu iz penal, el denunţându-l la DNA pe Octavian Seciu, liderul de atunci al formaţiunii lui Dan Diaconescu, pe motiv că i-ar fi cerut mită pentru a-şi putea depune candidatura.

Dacă în iunie 2012, pe numele lui Ungur puneau ştampila 4617 persoane ca să ajungă primar al Bistriţei, la alegerile parlamentare doar 2805 au vrut ca el să ajungă deputat în Colegiul 1 Bistriţa-Livezile. Ulterior, Ungur s-a retras cumva din viaţa publică, având numeroase probleme cu Fiscul care i-a pus sechestru pe mai multe bunuri şi chiar a scos la licitaţie unele apartamente construite de Lucian Adrian Ungur cu scopul de a le vinde.

În prezent, Lucian Adrian Ungur e preşedinte interimar la PMP Bistriţa şi vicepreşedinte al PMP la nivel judeţean.

6 comentarii

  • Nu inteleg rolul articolului.
    Niciodata acest ipochimen n-ar fi aparut in presa daca intr-o carnatarie scarboasa tv, cu mos zorin si chelnerita viluta in roluri principale de masele puroioase ale presei, nu s-ar fi deschis gura sa se-mputa mass-media bistriteana cu duhorile rezultate de-acolo.
    Ani de zile l-au prezentat ca pe salvatorul orasului ( eu zic ca gratis – cel mult cu doua napolitate arabesti sa aiba imbalsamatul presei ce molfai -, nu ca i-a platit ala cu bani negri c-atunci e evaziune fiscala ).
    Cata marlanie !
    P.S. I-adevarat ce zice mos zorel, mai bine sa iesi de la spital decat sa infunzi puscaria… Ca, cine stie, te pun aia sa semnezi cu ei contract de infiltrat prin presa necrofaga – si e nasol cand te descopera cititorii.
    Gura pacatosului adevar grait-a.

  • Am auzit că cei care termină dreptul chiar și la vârste înaintate beneficiază de pensia barosană care se dă cadrelor din justiție. De ce credeți că se înghesuie toți șmecherii aici fiindcă vor să-și asigure bătânețile, nu că îi chinuie talentul. La așa specialiști, așa justiție. Alo, domnilor care ați terminat dreptul pe cinstite, cu mari eforturi și după mulți ani de studiu, care sunteți bine pregătiți, vreți să fiți colegi cu aceștia? Eu zic că nu trebuie să le acordați aceleași drepturi, mai ales bănești. Faceți un proiect de lege, ceva prin care să vă delimitați de cei care cu 5, 10 ani înainte de pensie sau trezit avocați de meserie. Poate cei care citesc și cunosc și alte exemple și vă rog să le faceți publice, să-i știe toată lumea și să fugă de ei, să nu-i accepte.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.