Politică

Avocatul George Gaftone, la prima sa ieşire publică în calitate de liberal: Frauda este evidentă!

Avocatul George Gaftone, fiul col. (r) Ioan Gaftone şi al secretarului municipiului Bistriţa, Floare Gaftone, a apărut, vineri, în premieră, alături de conducerea PNL Bistriţa-Năsăud în calitate de membru al Biroului Politic Municipal, dar mai ales de stindard al partidului în lupta acestuia cu PLR.

Avocatul George Gaftone a explicat, în conferinţa de presă a PNL de vineri, de ce liberalii care au trecut la PLR nu pot face parte din partidul înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu.

Nu pot face parte fiindcă acest partid nu există şi acest partid nu va exista în intervalul de 45 de zile a OUG 55 din 2014. Ce mi se poare absolut fantastic este că, în ciuda dispoziţiilor legale, imperative –  dispoziţiile articolului 16 din Legea 14/2003 care prevăd că se dobândeşte calitatea de membru a unui partid politic prin hotărâre a organului decizional, hotărârea e act administrativ – pe toate cererile de adeziune pe care le-au depus semnează un distins domn şi eminite o anumită dispoziţie. Frauda este evidentă la lege. În primul rând, nu se pot emite dispoziţii, se emit hotărâri. Hotărârile se emit de către un organ colegial, iar dispoziţiile de către un individ. Lucrurile sunt foarte clare din punctul nostru de vedere, nu mai are rost să persistăm în aceeaşi confuzie. Nu sunt membri ai PLR şi, cu siguranţă – vă mărturisesc fiindcă eu gestionez acest proces, nu vor prinde cele 45 de zile”, a explicat George Gaftone.

Avocatul George Gaftone este totodată cel care va reprezenta PNL în procesul pe care consilierii locali Gelu Muthi şi Marius Armean l-au intentat Consiliului Local Bistriţa care a adoptat o hotărâre prin care a luat act de încetarea mandatelor celor doi.

„Dorinţa lor este de a tergiversa sancţiunea aplicată de PNL. Contestaţia formulată de ei este absolut inadmisibilă. Conform Legii 393/2004 ei au posibilitatea să se adreseze Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru a anula hotărârea de CL prin care s-a constatat încetarea calităţii de membru al CL. Tribunalul Bistriţa- Năsăud are posibilitatea să se pronunţe în termen de 30 de zile. Constestaţia a fost făcută – în opinia mea – la recomandarea unui începător pentru că în teoria dreptului administrativ există acte preparatorii care stau la baza adoptării actului administrativ final. Ei vor să tergiverseze soluţionarea cauzei astfel încât ei să nu îşi piardă mandatul. Noi vom aştepta cu interes contestaţia formulată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Ea se va judeca în contradictoriu cu CL Bistriţa. În acea contestaţie, noi vom formula cu siguranţă o cerere de intervenţie în care vom solicita respingerea acţiunii având ca obiect anularea Hotărârii de CL”, a spus George Gaftone.

Reamintim că zilele trecute a circulat zvonul potrivit căruia col.(r) Ioan Gaftone, consilier judeţean PSD, ar urma să părăsească partidul şi să activeze ca independent. Domnia sa a anunţat că a avut această intenţie, dar a renunţat la ea în urma unei discuţii cu preşedintele PSD BIstriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

25 comentarii

  • Frumos v-ati mai aranjat voi astia familia Gaftone. Curat impartial: mama secretar al municipiului ( functionar fara apartenenta politica ), tatal Ioan Gaftone la PSD, deci cu puterea, fiul George Gaftone la PNL, cu opozitia. Frumos tablou politic , tipic smecherilor: si cu puterea si cu opozitia. Halal caractere.

    • Intotdeauna oamenii educati si harnici vor starni invidia celor de la ultima lumina, de ce? Pentru ca cei de la ultima lumina vor fi mereu niste lenesi mult prea comozi sa se sinchiseasca sa faca ceva cu viata lor!

      Faptul ca fiecare dintre ei sustin ideologii diverse este foarte bine! In primul rand e un semn de educatie ( nu conduce spiritul de turma, pt a fi inteleasa), oamenii gandesc si au propriile opinii legate de anumite ideologii iar asta este foarte bine, genereaza PROGRES.

      Succes dle avocat!

  • Domnule avocat GAFTONE ! Sunteti tanar si cu o meserie pe cinste. Sunteti fecior de COLONEL cu o educatie pe masura. Mult succes si cat mai multe aparitii . Fiti curajos ca tatal D-vs. Tineri cu acest profil trebuie sa conduca o societate anchilozata . SANATATE si SUCCES !!!

  • Uneori tineretea nu e un atu. Domnul Gaftone scoate carbunii incinsi din foc pentru Dolha. O sa-si dea el seama mai tarziu, sper sa nu fie prea tarziu.

  • A mai aparut un soricel la PNL!!. Domnu avocat lasati-o mai moale ca dumneavostra nu ati facut nimic pentru cetateni. Lasati balta politica!!

  • Mamă ce față plină are ăsta.E cam greu să te dai pe mâna unuia ca ăsta.Fumigene şi harneli de disperați perdanți.Ăsta de când e aşa mare avocat în drept adminstrativ,seamănă cu măsa?Vai de capul lor „specialişti”!Auzi gigele tu ce procese galactice ai la activ,ceva pe la Telciu?Tare nu?

  • Acest avocat a reusit sa blocheze infiintarea PLR !!A reusit sa-i aduca in nelegalitate!!Asta spune multe despre profesionalismul lui, Put!!Ura ( emitentul mesajului sub numele de Dolha)

  • Radule tu ai mai multi de dat afara decit Dolha dupa ce trece macelul!Te- ai pricopsit cu niste loaze aduse de Tintean din putul gindirii lui profunde de te doare casa sufletului!Curatenie piña la capat ca daca nu te duci si tu pe faras cu toata pirtia ta!Grija!

  • Acum e limpede de ce primarul a anuntat ca-i ia secretarei conducerea serviciului juridic, ar fi chiar hazliu(daca n-ar fi de plans) ca avocatul Gaftone sa se „lupte” in instante cu subordonatii secretarei Gaftone – succes garantat 100%. Oare prefectul stie ? ca si el are in perspectiva procese cu juniorul.
    Cred ca nici la CJ situatia nu-i mai roza, ca de-aia a vrut „taticu” sa se declare independent(nu sa demisioneze din functia de consilier – apropos de onoare !)sa poata culege informatii direct si apoi sa le transmita – ati ghicit cui ! – oare cum „l-a convins” Radu sa revina si pana cand ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.