Slujba de sfinţire a lăcaşului de cult cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh” a fost oficiată de ÎPS Andrei alături de 20 de preoţi şi diaconi, după care a urmat Sfânta Liturghie, săvârşită în pridvorul noii biserici. Au făcut parte din sobor exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, pr. Arhimandrit Dumitru Cobzaru, şi protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu. Au fost prezenţi stareţi şi stareţe de la mănăstirile de pe raza Arhiepiscopiei Clujului, mii de credincioşi din localităţile învecinate, dar şi autorităţi locale şi judeţene, informează Radio Renaşterea.
La finalul slujbei de sfinţire a noii biserici, ÎPS Andrei a vorbit despre importanţa ritualului: ”Ritualul acesta frumos este foarte complex. Biserica şi pe dinafară şi pe dinăuntru este stropită cu agheasmă, este unsă cu sfântul şi marele mir, iar în sfânta masă s-au pus moaşte de mucenici întru amintirea faptului că în primele veacuri că bisericile s-au construit pe moaştele mucenicilor. Totul este plin de har şi de sfinţenie. Noi, cei invitaţi la această bucurie, vă felicităm din suflet şi-l rugăm pe Dumnezeu să vă răsplătească efortul dumneavoastră şi al tuturor celor ce v-au sprijinit şi să dea Dumnezeu ca să se reverse din această biserică peste ţinuturile înconjurătoare mult har, multă credinţă, multă bucurie, pentru că în lumea în care trăim noi este nevoie de toate acestea”.
La final, maica Hristofora Marinca a fost instalată oficial ca stareţă a aşezământului monahal. Totodată, părintele duhovnic Daniil Ureche a primit din partea ÎPS Andrei crucea arhiepiscopală, pentru anii de slujire şi implicarea sa în reorganizarea mănăstirii. Mitropolitul Clujului a oferit şi diplome de aleasă cinstire tuturor celor care au contribuit la ridicarea noii biserici a aşezământului monahal de la Ilva Mare.
”Au fost momente cu o mare încărcătură spirituală şi mă bucur că la noi în judeţ există locuri în care simţi că preţ de câteva clipe te poţi întâlni cu Dumnezeu”, a scris pe Facebook preşedintele CJ Radu Moldovan.
Mănăstirea Ilva Mare este amplasată pe Valea Ilvei, la 50 de km de oraşul Năsăud. A luat fiinţă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, pe vatra casei părinteşti. Mitropolitul Bartolomeu a dat aprobarea şi a sfinţit locul în 1992, după care s-au început şi construcţiile la biserică. Lăcaşul de cult a fost terminat în 1996, an în care pe 6 august, de hramul bisericii, a fost sfinţit. La începutul anului 1999, schitul şi-a schimbat statutul în mănăstire de maici. În 2001 s-a început construcţia unei noi biserici, cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. PS Episcop Vasile Someşanul a pus piatra de temelie la noua biserică în acelaşi an, de hramul mănăstirii. În 2005 biserica a fost terminată, fiind finalizată de curând şi pictura interioară a bisericii.
AICI mai multe fotografii.
raou ospataru si tintean tradatoru auajuns mari crestini in campanie psd umple bisericile cu sfinti
Sa il calmeze cineva pe Andrei. Are probleme mari.
Poate are un pic de dreptate nu credeti?
Andrei respira si relaxeaza-te. Aseaza-te. O sa-ti dau o veste proasta: oricine, orice ti-ar fi spus sa sti ca doar te-a amagit! Nu se invarte totul in jurul tau! Nu le sti pe toate! Nu ai dreptate in tot ce zici! Si nu, comentariile tale nu vor afecta rezultatul alegerilor! Stiu ca e greu ca dupa ce ai bajbait prin intuneric atatea luni, dintr-o data sa-ti deschida cineva ochii. Eu ti-as sugera sa mai incerci sa iesi din casa si o sa descoperi cu totul alte motive pentru a te da jos dimineata din pat.
In alta oridine de idei, e imbucurator sa vezi ca Mitropolitul se implica atat de mult si in viata bistritenilor.
Chill out, dude!
Si ia-ti tratamentul la timp, ca altfel faci bubu mare.
No asta e chintesenta ideii de diaree verbala 🙂
Dragul meu Andrei, iti recomand aceasta piesa! http://www.youtube.com/watch?v=f4PFiFMpNmk „Eho the fuck is S… si Andrei?” Amice..esti atat de mic si gandesti atat de marunt( Gheorghe Dinica).
Chill dude!
Si scoate siguranta, ca „furi curent” la greu.
Un singur iese in evidenta cu claritate doar privind prima poza. Raducu, prefectul si administratorul judetului trebuie sa-si lase barbi!
Ia-ti tratamentul, ba, ca ai spume la gura!
Scoate siguranta din panoul electric, ba, ca „furi curent” la greu, si e scump!
Ia-ti tratamentul, mai!
Scoate siguranta din panoul electric, ba, ca „furi curent”!
„lucru” Of! Si era important. Rectific. Deci: un singur lucru mai au cei trei de facut. Restul sunt rezolvate ta’te’ fain frumos.
Nooo Tintene esti Rosu nooo ! Nooo poti sa scri teze nooo despre Marx, Lenin si Stalin nooo ca te-ai facut Bolshevik nooo ! Nooo dupa Prezidentiale nooo iti trage
Raducu sutu in fund nooo !
Aloooooo, „ospataru”-securistu, ia-ti tratamentul, ba! Vezi ca faci spume la gura fara el.
Ia-ti tratamentul, ba! Si mergi de te cauta la procesor, ca-ti fileaza rau lampa!
Du-te colea, ba!
http://www.scju-cluj.ro/structura/sccp/psih2/Pagini/Medici.aspx