Actualitate

O maşină în care se aflau trei tineri, lovită de tren la Livezile. Şoferul nu s-a asigurat (FOTO)

O maşină a fost lovită de tren, sâmbătă seara, la Livezile. Din fericire nu a murit nimeni, dar toţi cei trei tineri care se aflau în autoturism au fost răniţi, maşina grav avariată, iar trenul a deraiat. Este încă un exemplu de cât de periculoase sunt căile ferate care se intersectează cu drumuri intens circulate.

Trenul care circula pe ruta Bistriţa- Valea Bârgăului a lovit autoturismul în care se aflau trei tineri de 22, 23 şi 27 de ani. Potrivit unor martori oculari cu care au discutat ulterior cei din maşină, şoferul nu s-a asigurat întrucât s-ar fi oferit să-i aprindă ţigara unui pasager. Din fericire, nimeni nu a murit, însă toate cele trei persoane din autoturism au suferit multiple traumatisme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, niciuna dintre victimele accidentului nu a rămas încarcerată.

„Cei trei tineri au ieşit singuri din autoturism, conştienţi, dar cu traumatisme. Două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD şi o ambulanţă au intervenit la locul accidentului. Locomotiva a deraiat în urma impactului”, a spus Marius Rus.

Răniţii au fost transportaţi la spital. Linia ferată Bistriţa-Valea Bârgăului nefiind  una intens circulată, nu vor exista întârzieri ale unor trenuri care tranzitează judeţul şi au de parcurs distanţe lungi.

accident tren 3 accident tren 4 accident tren 5 accident tren 9

Etichete

5 comentarii

  • Nu inteleg de ce nu se monteaza niste semafoare la trecerile respective.Inspre Vatra Dornei,tot pe DN17, sunt semafoare la trecerile cu calea ferata,aici de ce nu pot pune?

  • Trecerile dinspre Vatra Dornei (de la Floreni încolo) sunt cu calea ferată care vine de la Cluj Napoca – Dej – Năsăud – Ilva Mică. Este mult mai circulată decât Bistriță – Prundu Bârgăului.

    Pe de altă parte toate trecerile cu calea ferată situate pe drumuri naționale ar trebui semnalizate cu lumini de avertizare.

    Pe de altă altă parte, nici neatenția șoferului nu trebuie trecută cu vederea! Se dovedește din nou că fumatul este periculos 🙂

  • Suntem satul cu ministrii, vizitat mai toata ziua si de primul dintre ei de alti fartati inconjurat. DN 17 a fost modernizat dupa decenii de asteptare si nimeni nu s-a gandit sa puna bariere automate la cele patru treceri la nivel fara bariera.
    Cu atat mai mult cu cat trece un singur tren e absurd ca toate automobilele sa opreasca de fiecare data. Si, iata, tocmai prin frecventa redusa a trenului, se intampla accidente. E al doilea daca nu al treilea anul asta. Daca tin minte unul a fost in oras (pe Slavici), altul la intersectia de pe DN 17C – drumul spre Nasaud.
    Deci, in afara de campanie electorala, mai facem ceva mai baieti. Haideti ca nu costa cat Microsofturile. Cred ca se poate si fara spaga.

  • Buna seara sunt șoferi care a avut accidentul la livezile pe 4 octombrie 2014 nu mai comentați ce nu stiti persoanele care erau cu mine nu fumau

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.