Expunerea repetată la reţelele de socializare duce la o criză de identitate a utilizatorilor, care vor atenţie precum un copil.
Baroness Greenfield, profesor de farmacologie la Universitatea Oxford, crede că prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului. Acest lucru poate duce la un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii.
Peste 750 de milioane de oameni din întreaga lume folosesc Facebook pentru a împărtăşi fotografii şi videoclipuri şi postează mesaje regulate despre ceea ce fac şi gândesc. Şi Twitter, reţeaua socială care le permite membrilor să posteze mesaje scurte şi imagini despre ei, are milioane de utilizatori.
„Ceea ce mă îngrijorează este banalitatea multor mesaje care sunt postate pe Twitter. De ce ar fi cineva interesat de ce a mâncat o altă persoană la micul dejun? Îmi aminteşte de un copil spunându-i mamei sale: Uite, am făcut asta!” spune Baroness Greenfield.
Specialistul afirmă că aceste persoane se comportă ca şi cum ar avea o criză de identitate. După părerea sa, unii utilizatori ai Facebook simt nevoia să devină mini celebrităţi care sunt privite şi admirate zilnic de alte persoane.
Aceste persoane fac lucruri „demne de Facebook” pentru că singurul mod prin care se pot defini este acela de a fi cunoscuţi de alţi oameni.
„Este aproape ca şi cum oamenii ar trăi într-o lume ireală, în care ceea ce contează este ce cred ceilalţi. Gândiţi-vă ce implicaţii sunt pentru societate dacă oamenii îşi fac mai multe griji despre părerea celorlalţi decât despre propriile păreri legate de sine”, a spus specialistul.
Adaugă comentariu