Finala fără dezbatere, ca Troia fără Ahile şi Hector

Pentru clarificări – fiindcă eu cred că şeful statului trebuie să fie unul care-şi târăşte adversarul, după care îl înapoiază alor lui să fie înmormântat cu cinste, vreau o confruntare marca Ahile – Hector ca să-mi dau seama exact cine e acela.

Cu ajutorul Wikipedia, vă aduc aminte că în cele 24 de cânturi, însumând circa 15 000 de versuri, Iliada relatează fapte de vitejie excepţională făcute de eroi neînfricaţi, dintre care se detaşează Ahile. El nu cunoaşte teama şi preferă o moarte glorioasă unei vieţi tihnite, însă este neîndurător, refuzând familiei duşmanului său până şi consolarea de a-i preda corpul acestuia. Îl umanizează însă prietenia pentru Patrocle.  Ahile întruchipează virtuţile eroului războinic. Spre deosebire de el, Hector detestă războiul şi nu luptă pentru glorie, ci pentru a-şi apăra cetatea; este iubitor de pace şi de raţiune.

Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Ştiind dinainte că avea să moară în luptă ucis de Ahile, că cetatea lui avea să fie distrusă, el a continuat totuşi să lupte alături de ai săi. În cel de-al zecelea an de război, când luptele se dădeau sub zidurile Troiei, Hector seamănă groază şi moarte în tabăra grecilor. După ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, în frunte cu Patrocles, după ce conduce atacul dezlănţuit de troieni împotriva corăbiilor greceşti, pe care le incendiază, Hector rămâne singur afară din cetate, să-l înfrunte pe Ahile. El este fugărit de trei ori în jurul zidurilor Troiei de către eroul „cel iute de picior” şi cade, răpus de mâna lui, sub privirile îngrozite ale părinţilor săi, care urmăresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Ahile şi târât de către acesta prin pulbere, apoi dus în tabăra ahee. Mai târziu, la cererea şi rugăminţile lui Priamus, Ahile le înapoiază troienilor cadavrul lui Hector, care-l ard pe rug, cu mare cinste. Aceasta este povestea despre cei doi eroi ai Troiei, o poveste pe care o citesc, de fiecare dată cu plăcere şi un film în care Brad Pitt şi Eric Bana joacă roluri magistrale într-o peliculă de Oscar.

Şi acum să revenim la oile noastre, mioritice, fireşte. Ne alegem conducătorul în 16 noiembrie şi vrem să ştim care e cel mai puternic, cel mai abil, cel mai bun. Am văzut cât de puternice au fost armatele fiecăruia. Unele au cucerit Ardealul, altele Moldova şi Muntenia. Acum, eu cred că e momentul în care Ahile merge singur în faţa fortăreţei aflată sub comanda Regelui Priam, apărată de puternicul prinţ Hector, o citadela pe care nici o armată nu a reuşit să o înfrângă, şi luptă pentru renumele său etern.

Aşa cum probabil ştiţi, lupta celor doi este una memorabilă. Te ţine cu sufletul la gură. Ai vrea să câştige credinciosul prinţ Hector, care abia s-a desprins din braţele soţiei şi şi-a sărutat copilul, dar nu poţi să nu admiri curajul lui Ahile, atât de devotat prietenului său nesăbuit Patrocle încât e gata să răstoarne lumea ca să-i răzbune moartea. Deşi Hector moare, iar cadavrul său e târât de Ahile până în tabără lui ca să fie restituit apoi Regelui Priam, moartea lui e glorioasă fiindcă un om a îndrăznit să lupte cu un semizeu şi a făcut-o cum nu se putea mai bine.

De ce sunt frumoase confruntările? E simplu: scot ce e mai bun din fiecare, ne arată cât de bine pregătiţi sunt adversarii să fie atenţi unul la altul, să reacţioneze potrivit, inspirat, cât de bine stăpânesc arta comunicării, cât de pricepuţi sunt în a se salva când e nevoie. Ne arată dacă un om e pregătit să fie conducătorul unei ţări, să-i transmită cât mai bine mesajele, să lupte pentru ea, să o apere la nevoie. Ne arată dacă un om se pricepe şi îi vine funcţia aceasta sau e pur şi simplu un intrus.

Cum ar fi fost dacă Hector nu ar fi ieşit din cetate la chemarea lui Ahile? Putea să o facă. Troia era de necucerit. Ştia că va muri, dar totuşi nu a putut să se ascundă printre ziduri. Eu sper că în această scurtă campanie care a mai rămas, Hector va răspunde chemării lui Ahile şi nu se va ascunde în spatele armatelor de sfătuitori care îi vor spune că scapi cu viaţă dacă nu intri în bătaia focului. Spun asta pentru că eu am nevoie să mă conving că un preşedinte e capabil să facă faţă oricărei situaţii, că nu bâjbâie, că nu ezită, că nu se teme. Fireşte că acum nu suntem în faza în care nu se scot săbiile, ci cuvintele. Ştim cu toţii că unul e mai priceput ca altul la mâinuitul lor. Şi Ahile era mai stăpân pe sabie decât Hector, dar prinţul Troiei nu a stat ascuns.

Eu vreau să văd că oamenii care vor să fie preşedinţi sunt gata de luptă şi pregătiţi de acţiune chiar dacă asta i-ar costa viaţa în accepţiunea de carieră politică sau demnitate publică.

Eu cred şi sper că poporul român merită şi altceva decât un destin mioritic întruchipat de un cioban care se confesează la ceas de seară unei oi, plângându-şi de milă fiindcă ştie că va fi omorât. Nu face nimic să se apere, nici să le destructureze planurile adversarilor. Doar cei care şi-au asumat moartea au continuat să trăiască, dacă nu în carne şi oase, cel puţin în memoria colectivă. Nu vreau un preşedinte care să repete destinul mioritic. Vreau unul care să lupte pentru ţară şi, în loc să plângă şi să se ascundă la greu, să-şi ia sabia şi, chiar dacă nu mai e nimeni lângă el, să stea în faţa Troiei, cea de necucerit, şi să ţipe: Hectoooooooooooooooooooooooooooor!

Cristiana Sabău