Actualitate

Un profesor din China va preda, în engleză, la Bistriţa, cea mai vorbită limbă din lume

La Primăria Bistriţa a fost parafată, luni, înfiinţarea unui Centru de predarea a limbii chineze la Bistriţa. Institutul Confucius din Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Bistriţa au bătut palma în prezenţa reprezentantului Ambasadei în România a Republicii Populare Chineze la Bucureşti.

Primarul Ovidiu Teodor Creţu a salutat delegaţia chineză care a venit la Bistriţa, special cu această ocazie şi le-a mulţumit partenerilor chinezi pentru că acceptă să deschidă şi la Bistriţa un Centru de predarea a limbii chineze

„Ne-am dorit să dezvoltăm relaţii parteneriale cu Republica Populară Chineză şi asta având în vedere tradiţionala prietenie româno-chineză şi interesul economic. China reprezintă, la ora actuală, cea mai mare putere economică a lumii la ora actuală. Bistriţa are relaţii de mult timp cu China şi îmi amintesc că, în anii 80, din zona industrială a Bistriţei au plecat echipamente pentru fabrici de ciment sau centrale termo-electrice. În baza acestor relaţii, s-au stabilit schimburi de specialişti, chinezi care au venit la noi sau specialişti români care au acordat asistenţă tehnică pe şantiere din China. Sunt fericit să spun că am fost unul dintre specialiştii români care au participat la montarea echipamentelor respective”, a spus Ovidiu Creţu.

Primarul a mai spus că, în aceste condiţii, nu putea să nu susţină înfiinţarea unui Centru de predare a limbii chineze la Bistriţa. „Cred că e o treaptă superioară în relaţiile Bistriţei cu civilizaţia chineză şi acest pas important are rolul de a promova la noi dimensiuni relaţiile de prietenie”, a adăugat primarul.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a spus că, începând de anul viitor, un profesor chinez va susţine în şcolile noastre 12 ore. „Grupul ţintă e format din copii de clasele gimnaziale, de liceu, adulţi. Gândim o formulă pe grupe de vârstă clasele V-VI, VII-VII, IX-X, XI-XII şi adulţi. E vorba de elemente de cultură chineză, de limba chineză şi de elemente de caligrafie. Sperăm să fie o reuşită. Practic profesorul chinez va susţine aceste cursuri în engleză, deci va fi cu atât mai interesant”, a spus Camelia Tabără.

Din partea Asociaţiei de prietenie româno-chineze filiala Bistriţa au participat Valer Ţicudean, Remus Lungu, Cristian şi Monica Munthiu.

Limba chineză este cea mai vorbită limbă din lume, fiind limba oficială în Republica Populară Chineză, Taiwan şi una din limbile oficiale în Singapore. De asemenea, este una din limbile oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Din populaţia Chinei, aproximativ 95% sunt vorbitori de chineză.

1 comentariu

  • Doamna inspector general, treziti-va ! Nu a ,,iesit” ponta presedinte,,,heiiii! Lasati-ne, luati-va de manuta pe inca presedintele psd, si directia China.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.