Manifestările debutează la ora 11.00, cu un ceremonial militar-religios, la monumentul poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală. Organizatorii precizează că se va depune o sigură coroană, asigurată prin grija Instituţiei Prefectului, din partea tuturor participanţilor la eveniment: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa, parlamentarii judeţului, conducerea instituţiilor militarizate, conducerea serviciilor publice deconcentrate, preşedinţi de formaţiuni politice, preşedinţi de ONG-uri.
Începând cu ora 11.50 va avea loc parada militară la care participă, cu personal şi tehnică, unităţile Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Penitenciarul Bistriţa, Direcţia Judeţeană de Informaţii Bistriţa-Năsăud. La parada militară, care va avea loc pe str. Şincai – str. Dornei, participă aproximativ 400 de militari ai garnizoanei şi 35 de mijloace tehnice aflate în dotare.
Între orele 17.00 şi 18.30 va avea loc retragerea cu torţe. Această activitate, la ora 17.00, va debuta cu aprinderea torţelor şi intonarea Imnului Naţional la statuia lui Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală. Ulterior, la ora 17.30, în Piaţa Petru Rareş, se va intona Imnul Uniunii Europene. Traseul retragerii cu torţe: cazarma str. Avram Iancu – str. G-ral Grigore Bălan – str. Bistricioarei – str. Dornei – Piaţa Centrală – str. Dornei – Piaţa Petru Rareş – B-dul Republicii – str. Gării – Bd. Decebal – str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului – cazarmă.
”Cetăţenii judeţului sunt aşteptaţi să se bucure împreună de această sărbătoare de suflet a tuturor românilor”, este invitaţia organizatorilor.
Foto: arhivă 2013
Ma -s bucura daca defileaza si DNA-ul sa-i astept cu flori. DNA…singura institutie in care mai am incredere. DUMENZEU sa le dea putere si inspiratie pana la capat !!!
interesant ca ai avut ..negative…..oare mai sunt politisti liberi?
Bistrita dispune de un loc avand puternice legaturi Marea Unire de la 1 Decembrie, 1918. Este vorba de Piata Unirii, unde cu cativa ani in urma un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP, denaturand astfel semnificatia numelui pietei care nu are nimic de-a face cu Unirea Principatelor. Aici ar trebui sa fie un simbol evocator al Zilei Nationale a Romaniei si nu in Piata Centrala a orasului. Pe de alta parte, chiar si Parada militara organizata de ziua nationala, lasa impresia de improvizatie. Si asta din cauza ca la Bistrita nu exista inca un loc bine stabilit unde sa se desfasoare defilarile, asa cum exista in alte orase. Inainte cu cativa ani defilarea s-a facut pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Anul trecut locul a fost schmbat cu unul si mai prost. De fiecare data se schimba locul dar tot in spatii inghesuite din centrul vechi, desi orasul dispune si de bulevarde sau strazi largi care pot sa gazduiasca asemenea manifestari de amploare. Spre exemplu, un loc mult mai potrivit ar putea fi Piata Petru Rares, in care tribuna oficiala sa fie amplasata pe latura dinspre prefectura iar fanfara militara pe esplanada dinspre monumentul eroilor. Astfel, coloana oficiala ar putea porni din Piata Eminescu urmand traseul de pe Bulevardul Republicii, prin fata tribunei de langa Prefectura, traseu continuat cu str. 1 Decembrie pana la intersectia cu Petre Ispirescu. Locul acesta mai aerisit ar oferi o mult mai buna perspectiva asupra defilarii iar traseul si in special Piata Petru Rares ar putea primi un numar mare de doritori sa asiste la parada. Acest loc ar trebui sa ramana permanent, cu destinatia de defilare asa cum exista in toate orasele mari ale tarii. Asta cu atat mai mult cu cat la monumentul eroilor de langa Prefectura se organizeaza si alte ceremonii militare pe parcursul anului.
SA VINA SI POLITIA SA DEFILEZE….. mi-au ramas de la paste niste cofraje de oua nevospsite!!!!
TRAIASCA DNA si SANATATE MULTA !!! Pe bune am mare incredere in voi. Am mai multa incredere decat in popi. BRAVO !!!
Trăiască DNA!
Într-adevăr, ar trebui să defileze şi poliţia judiciară ce deserveşte procurorii DNA, cu portretele corupţilor, ce azi se bucură de o porţie de fasole cu ciolan în plus.
Buna seara! Informatiile au fost false! La ora 11,50 se terminase parada militara. Multi au fost dusi in eroare de informatiile prezentate.
Din păcate, programul nu a fost respectat de către organizatori.