Timp de gândire

Vreau urgent parcare subterană în Eminescu

A început de ieri o campanie virală împotriva amenajării unei parcări subterane în zona Mihai Eminescu, denumită de unii parc. Eu, din câte ştiu, acolo sunt multe betoane, câţiva copaci ornamentali şi nişte bănci. Nimic spectaculos, nicio oază verde. În schimb, sunt sute de maşini care fac ture în jurul zonei în căutarea unui loc de parcare, şoferii având treabă la Poliţie, Trezorerie, AJOFM sau bănci.

Unul dintre comentatorii aflat în plină campanie “anti parcare subterană în Parcul Mihai Eminescu” scrie cu majuscule: “În această vizuină vor intra maşini şi vor ieşi gaze de eşapament”. Sună apocaliptic, nu? Parcă ne şi imaginăm că ar fi nevoie de un horn, precum cel de la Uzina Termică care să iasă din pământ ca o columnă şi să depăşească în înălţime blocurile cu zece etaje. Nu insist de teamă să nu îi revină cuiva ideea să amenajeze un restaurant la ultimul etaj. S-a mai întâmplat!

Numai că stimabilul comentator cu viziuni apocaliptice scapă din vedere poluarea zilnică pe care o îndură locuitorii din zonă atunci când şoferii fac ture peste ture (numai eu am ocolit o dată de patru ori aşa-zisul parc) în căutarea unui loc de parcare. Vorbim despre şoferii care nu fac parte din categoria “am treabă aici, opresc, pun avariile”. Se întâmplă pentru că parcarea din Eminescu (extrem de prost şi ineficient amenajată, pe de altă parte, de pe vremea comuniştilor) e veşnic ocupată cu maşinile poliţiştilor, ale angajaţilor de la bănci, Trezorerie şi alte instituţii pentru că nici respectivii nu au unde să-şi lase maşinile, deci nu îi poţi acuza. Situaţia este aproape identică cu cea de la Primăria Bistriţa. Centrul oraşului e ultra poluat tocmai pentru că parcările sunt ocupate cu orele, nu ai unde să opreşti şi faci ture peste ture până găseşti un loc eliberat poate chiar sub ochii tăi. Aşa că ecologiştii ar trebui să mediteze mai întâi la această problemă şi abia apoi să inventeze alta.

La Bistriţa lipsesc aproape cu desăvârşire parcările. Liniile trase pe asfalt de administraţia Creţu nu reprezintă nici pe departe o soluţie, cum nici parcările acelea ecologice nu le-aş numi altceva decât nişte tâmpenii. Ai toate şansele să-ţi rupi picioarele printre dale. Nici nu vreau să-mi imaginez ce păţeşte o doamnă pe tocuri. Oricum, majoritatea arată sinistru, nu sunt întreţinute. Eu, una, mă aşteptam ca în locurile goale să fie pus gazon, dar am văzut numai buruieni.

Cei care vin şi ţipă ca din gură de şarpe că nu vor să se facă nici parcări subterane, nici supraterane pe motiv că trebuie scoşi din rădăcină doi corcoduşi din Eminescu şi replantaţi am senzaţia că nu au înţeles nimic din ce se întâmplă în lumea contemporană.

În secolul nostru, ritmul vieţii este altul. Suntem tot mai mulţi şi mai grăbiţi. Spre deosebire de cei care se plimbau la 1900 cu trăsurile să admire florile din copaci, noi, adesea, încărcaţi de griji şi probleme, abia dacă vedem altceva mai mult decît liniile trase pe şosea. Ne-am cumpărat maşini fiindcă avem nevoie să ne deplasăm repede. Să nu-i mai aud pe cei care ne trâmbiţează faptul că putem merge cu autobuzul. Transportul în comun la Bistriţa e de toată groaza. Rişti să nu ajungi la timp acolo unde trebuie să ajungi. Plus că autobuzele sunt pline de asistaţi social care umblă aiurea gratuit, tot pe banii noştri. Şi dacă ai făcut duş şi te-ai dat cu parfum, când cobori dintr-un microbuz puţi ca naiba.

Şoferii plătesc mai multe taxe decât pietonii (accize pe carburant, taxe de drum, asigurări, taxe de parcare) pentru că, teoretic, banii pe care îi dau statului ar trebui folosiţi la amenajarea unor drumuri bune (nu aş putea spune lucrul acesta despre străzile Bistriţei), locuri de parcare şi condiţii sigure de drum. Despre ultimele nu vreau să mai amintesc pentru că nu simt nevoia să mi se urce din nou sângele în cap. E de ajuns să vă spun că toate sensurile giratorii sunt blocate de treceri de pietoni.

Aşadar, o parcare subterană în Eminescu este mai mult decât obligatorie. Nu cred că se va face anul acesta, fiind prinşi doar bani pentru studii, deşi ar trebui accelerate şi procedurile cu pricina. Prea lente sunt mişcările administraţiei care nici anul trecut nu a fost capabilă să cheltuiască toţi banii pentru investiţii. Copacii vor fi scoşi şi replantaţi, zona verde nu va dispărea sau, dacă se va întâmpla lucrul acesta, va fi refăcută.

La oraş nu se poate trăi ca la ţară, degeaba mai vor unii pe care nu îi înţeleg de ce nu încearcă să-şi găsească o locuinţă în afara zonelor urbane aglomerate. Ştiu zeci de case pustii la ţară unde se pot muta. Mi se pare o opţiune mai bună pentru cei care nu mai sunt obligaţi să trăiască în ritmul actual fie pentru că au ieşit la pensie, fie pentru că nu mai au ocupaţii care să aibă tangenţă cu viaţa urbană. Lor le spun că nici nouă, celor încă activi, nu ne place tot timpul ritmul actual al vieţii, dar nu avem încotro. Nu l-am creat noi. E determinat de tehnologie, de vremurile în care trăim. Ori ne adaptăm, ori dispărem, iar prin dispărem înţeleg că oraşul nu e atractiv pentru investitori, nu se pot crea locuri de muncă, nici zone comerciale câtă vreme oamenii nu au unde să-şi lase maşinile.

Uitaţi-vă doar la Complexul Winmarkt! Toate hipermaketurile care s-au deschis acolo au fost obligate să pună lacătul fiindcă au mers în pierdere. Nimeni, dar absolut nimeni nu vine la cumpărături ca să îşi care plasele preţ de câteva străzi. Nu are chef, nici timp şi nici nu vede sensul din moment ce se poate altfel.

Dacă vrem să ne dezvoltăm şi să nu rămânem un oraş de asistaţi social şi pensionari, trebuie să cerem accelerarea investiţiilor de tipul parcări subterane, nu blocarea lor. Le spun tuturor celor care militează împotriva lor că vor şoma la umbra corcoduşului întrebându-se când intră indemnizaţia pe card. Asta vreţi?

Cristiana Sabău

40 comentarii

  • Sigur ca nu asta vrem. De aceea l-am intrebat si eu pe un domn aici (la alt articol), ca ptr. putina iarba(vai mama ei de iarba calcata si netunsa si neingrijita), si niste copacei ……! Imi place natura un copac o iarba ) , dar imi place si dezvoltarea .aaaa…si sa nu uit , trebuie parcari ptr. Ca deja e prea mult , te calca pe trotuare, faci slalomuri cu caruciorul de copii printre masini pe trotuar si nu e bine.

  • Dumneata vorbesti din pct de vedere al conducatorului auto.Parcul acesta pe care il denigrezi a crescut o data cu copiii mei iar acum ii duc acolo pe nepotii mei,sa se joace pe iarba,sa alerge.sa hraneasca porumbei.Sunt flori,sunt copaci deosebiti care infloresc de primavara foarte devreme si pana toamna.Sa nu ma intelegi gresit,sotul meu e conducator auto,toti cei trei copii ai mei de asemenea dar eu sper sa vina vremea cand in acest oras se va circula doar cu bicicleta si cu mijloace moderne de transport in comun.Sa putem respira.Nu parcarile sunt putine ,autoturismele sunt prea multe pentru cati oameni locuiesc in Bistrita.

    • În primul rând, stimată doamnă, un parc nu poate fi denigrat (DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita) fiindcă nu e o persoană. În al doilea rând, pot să înţeleg că vă leagă de zona aceea amintiri şi emoţii, însă e absurd să pretindeţi să scăpăm de maşini. Nu ştiu ce fel de activitate prestaţi, nu sunt la curent cu nevoile dumneavoastră, dar vă asigur că eu nu utilizez maşina ca să vă enervez pe dumneavoastră. Pur şi simplu am nevoie de ea şi, din acest motiv, plătesc mult, începând cu ce am scris mai sus până la două perechi de cauciucuri (iarnă-vară), numeroase consumabile, spălări, toate „investiţii” în economie adică şi datorită mie, într-o oarecare măsură, au de lucru oamenii din asigurări, cei din service-uri sau de la spălătorii. Şi pentru că eu plătesc fiecare serviciu ei îşi iau salariu. Acest „eu” sintetizează mulţimea şoferilor care fac economia să se mişte. Fără ei, ar fi mult mai mulţi şomeri pe pământ.
      Copacii vor fi replantaţi, va fi pus gazon şi flori deasupra. În epoca noastră, toate investiţiile de tipul acesta au componenta verde, deci nu e cazul să vă crizaţi.

    • Multumesc pentru lectia de limba romana,mi-o insusesc,totusi mi se pare ciudat verbul „a te criza”.Exista asa ceva?si inca la reflexiv? In rest ,daca pomii si verdeata raman ,totul e in ordine doar ca de la o amarata de parcare sa ajungi la un oras plin de asistati sociali si pensionari mi se pare exagerat.Sa auzim numai de bine.

  • Cat despre supermarketuri de tot felul,in orice tara civilizata acestea se construiesc in afara oraselor,tocmai ca sa decongestioneze circulatia si sa elimine poluarea.Bistrita e un oras mic , se poate ajunge repede de la un capat la altul mai degraba fara masina decat cu ea.

    • Bistriţa nu are niciun hipermarket de tip Carrefour, Metro sau Selgros. Sunt magazine ceva mai mari, iar Kaufland e unul dintre ele. Cel de sus poate fi considerat oarecum în afara oraşului, zona de acolo fiind una comercială. Cel din partea de jos e ceva mai aproape de zona locuită, dar nu e vina comerciantului că administraţia Bistriţei nu a avut strop de viziune în ce priveşte dezvoltarea oraşului.
      Vă mai spun încă o dată: la oraş nu se poate fără maşini, e o aglomerare urbană. Nu veţi reuşi nici dumneavoastră, nici alţii, să opriţi ritmul vieţii actuale, dar aveţi opţiunea să vă mutaţi la ţară.

    • Planul initial propus de consilierii PNL a fost parcare subterana iar deasupra Mall,s-a revenit asupra lui? cat despre necesitatea masinilor personale intrun oras,poate ca n- ati auzit de intalnirea de la Davos,unde cei mai puternici oameni din lume au participat la Forumul Economic Mondial in care au sustinut printre altele ,”regandirea tuturor oraselor lumii astfel incat utilizarea masinilor personale sa devina inutila”Acesta e viitorul,cam indepartat ce-i drept,avand in vedere cheltuielile,dar sper ca urmasii nostri vor trai intro lume mai curata,mai sanatoasa!

  • Foarte bun articolul, daca am aplica acelasi tip de gandire, de mentalitate adaptat lumii in care traim, adica intr-un cuvant NEIPOCRIT, si in alte domenii multe probleme s-ar rezolva…

  • sint un om norocos si fericit. cind vad aceste probleme cu masinile …cu costurile lor cu problemele de parcare si nu numai……zimbesc. ma iubeste cineva acolo sus ptr. ca imi da sanatate sa merg pe jos mult, ca face in asa fel incit sa nu am nevoie de masina, ca lucrez in natura si ma bucur de iarba de padure si de tot ce este frumos.

    • @raul adrian, simţiţi nevoia să faceţi comparaţii între cei care lucrează într-o fabrică şi oamenii care au meserii ce implică deplasare? Aş vrea să vă reamintesc faptul că lumea o mişcă întreprinzătorii, nu restul. Fără ei nu aţi avea nici dumneavoastră unde să lucraţi şi nici alţii care se opun dezvoltării, v-aţi plimba aiurea prin oraş. Nici bursă nu ar exista la care să aplicaţi dumneavoastră, poate doar bursa plimbăreţilor.

  • Trebuie parcare sigur trebuie, dar de ce sa se strice un parcul ? Oricum Bistrița are foarte putine locuri de joaca pentru cei mici si acolo unde sunt au in jurul loe parcari! Eu as amenaja acea mica portiune din Eminescu sa fie un veritabil spatiu verde , ptr politie si trezorerie as face o mini parcare subterana in fata trezoreriei si la suprafata tot spatiu verde! Si mare parcare subterana as face in locul autogarii, este hidos acel spatiu si a acelei minipiete din fata.Am castiga o autogara moderna in ton cu noua gara, locuri de parcare si daca se vrea si piata acolo se poate avea in vedere!

  • asa este dna. Sabau. trebuie dezvoltare si modernizare. obligatoriu. o zi si o duminica placuta va doresc tuturor. ia uitati ce frumos este afara.

  • Pledez pentru mersul pe jos sau pe bicicleta si pentru conservarea destul de putinelor spatii verzi din oras. Am simtit pe propiii plamani aerul imbacsit si plin de noxe. Asa ca, eu vreau urgent piste de bicilete de la un capat la altul al orasului, statii pentru inchiriat biciclete cu sume nu mari pentru a incuraja oamenii sa le foloseasca, vreau sa se planteze copaci macar in locul celor deja taiati, daca nu si pe langa cei casapiti, vreau ca bistritenii sa mai lase masinile si sa reinvete sa merga pe jos si vreau, urgent, sa se impoziteze prostia, ranchiuna, rautatea si prostul gust. Poate asa se va misca ceva in directia buna….

    • Şi eu am nişte dorinţe: să fie amendaţi toţi pietonii care traversează strada fără să se asigure, vorbind la telefoane sau trăgându-şi picioarele în bătaie de joc (nu mă refer la vârstnici şi bolnavi aici), toţi care îşi trântesc bicicletele pe casa scării de nu mai poate trece nimeni, toţi cei care circulă pe biciclete neechipaţi corespunzător (ca şi cum maşinile ar umbla fără uşi), toţi cei care se dau cu rolele pe şosea etc.

  • O parcare subterana in zona respectiva e absolut necesara.Desigur ca daca te apuci sa construiesti acolo intreaga zona va fi distrusa,actualul parculet va disparea.Dar daca Primaria va realiza un proiect exceptional atunci am putea avea la final o zona supeba si un parculet in adevaratul sens al cuvantului.Masinile vor disparea din zona fiind mutate in subteran iar deasupra va fi numai spatiu verde.Un castig pentru toata lumea.Dar pentru asta e nevoie si de niste ecologisti mai dezghetati si cu mai multa viziune care sa accepte ca lumea progreseaza si sa inteleaga ca nu te poti opune la nesfarsit modernizarii indiferent cate motive mai mult sau mai putin ecologiste ai avea.

    • Am văzut un reportaj făcut de BBC apropo de poluarea urbană. Cei mai eficienţi copaci în „lupta” cu noxele sunt nişte mesteceni nu foarte înalţi, dar cu nişte frunze care efectiv reduceau enorm poluarea. Nu-mi amintesc să avem aşa ceva în Eminescu. Sunt nişte copaci ornamentali şi atât. Trăim într-un secol în care lucrurile se fac ştiinţific, nu sentimental. Repet îndemnul ca pensionarii care nu mai au nicio altă treabă în oraş să încerce să-şi găsească locuinţe la ţară. Grădinăritul poate fi o ocupaţie extrem de bună pentru oamenii de vârsta a treia.

  • Ce-i drept peticele alea de iarbă din Eminescu cu greu pot fi numite parc. E mai bine decât un teren viran sau o imensă placă de beton, dar să fim serioși, amenajarea e deficitară și oricum o bună parte e parcare în momentul de față.
    Eu nu înțeleg de unde până unde amenajarea unei parcări subterane împlică distrugerea sau desființarea parcului așa cum sugerează unii de la PER. E un loc bun pentru o parcare subterană și mă bucur că scrieți despre asta.
    Totuși, dezvoltarea unui oraș nu înseamnă împânzirea cu parcări oriunde s-ar putea să aibă cineva ceva de făcut. Mai ales la un oraș mic, cum este Bistrița, e absurd să fii nevoit să circuli zilnic cu mașina, cu atât mai mult în zona centrală. Vina se împarte între autorități (nu doar cele actuale) care nu îmbunătățesc infrastructura de transport în comun și mijloace alternative de deplasare (de studii ne-am cam săturat) și mentalitatea care îi împiedică pe mulți să meargă să își cumpere pâine fără să se urce în mașină.
    În fine, punctual, în cazul de față, sunt de acord cu dumneavoastră. Direcția generală însă, strategia de dezvoltare și urbanism nu trebuie să pună mașina pe primul loc ci, din contră, să descurajeze folosirea acesteia. http://totb.ro/hamburg-oras-fara-masini-un-proiect-ambitios-cu-termen-de-finalizare-in-20-de-ani/

    • Şi eu sunt de acord cu dumneavoastră, însă câtă vreme Bistriţa nu are piste speciale pentru biciclete, câtă vreme transportul în comun e asigurat cu nişte maşini total necorespunzătoare (microbuzele nu pot fi numite mijloace de transport în comun. Sunt nişte găselniţe total nereuşite), nu putem vorbi despre renunţarea la maşină. Când ai metrou, tramvai cu wirelles, când poţi citi liniştit în autobuz fără să-ţi scuipe careva coji de seminţe pe carte, da. Cred că nu ne putem compara cu Hamburg oricât de mult ne-ar plăcea ideea.

    • Nu e vorba de a ne compara cu Hamburg, Copenhaga, Helsinki etc. ci de a alege direcțiile corecte de dezvoltare, măcar acum dacă decenii întregi strategiile au fost mai mereu anacronice. Altfel, oricâte parcări vom construi, acestea nu vor fi niciodată suficiente, transportul în comun va rămâne rudimentar iar mersul cu bicicleta o provocare rezervată celor curajoși.

    • Cred ca tocmai aceste parcari subterane ar fluidiza traficul prin disparitia masinilor de pe marginea strazilor si prin aparitia pistelor de biciclisti in locul masinilor parcate pe marginea strazilor. Astfel pot sa apara si mai multe spatii verzi in locul masinilor parcate pe marginea trotuarelor sau chiar pe trotuare sau spatii verzi. Parcarile subterane/supraterane pot sa aiba deasupra terenuri de sport, spatii de joaca pt copii sau spatii verzi. Imaginati-va o parcare subterana imensa in spatiul din fata de la policlinica veche, trezorerie, Piata Mihai Eminescu care deasupra o sa aiba doar strazile fara parcari si in rest spatiu verde, copaci, arbusti, gazon banci pt relaxare…si cateva luminatoare naturale pt parcarea subterana. Sau …unde este piata poate sa fie si supraterana un nivel pt accesul in parcare si spatiul verde sa fie deasupra. Un arhitect bun si neinfluentate de interesele personale ale unora si interesat doar de bunastarea tuturor locuitorilor, poate sa dea mai multe variante de proiect.

  • Se nu uitati ca Romania este tara europeana cu cea mai mica rata de motorizare.
    Daca situatia de acum vii se pare dezastru ce ziceati daca ar fi triplat numarul de masini pe locuitor de la o zi la altul?
    Atunci nicio paracare subterana aici sau incollo mai rezolva problema. Atunci singura solutie este extindere in afara, zone de locuit noi pe extern sau refacerea blocurilor integral cu parcari subterane dedesupt, asa cum a fost mai sus vorba de Hamburg, acollo este asa, foarte multe parcari subterane sub blocuri.
    Singura solutie, clar ca nepopular, impozit si taxe trebuie se devine asa de mari in centre, pana se muta lumea de acollo care nu se mai permite si pe urma se faca loc celor care sint in stare se refaca totul, si blocurile si parcarile subterane.
    Zona Eminescu, si ma mire din ce cauza nimeni nu ataca problema asta, este o zona foarte urita mai ales datorit cladirea aia nefinisata comunista care se pare apartine grupul Metropolis daca nu ma insel si blocurile inalte imprejur decupate de filme comuniste chinesesti din ani 60.
    Chestia asta dubioasa derimata si inlocuita cu o cladire mai frumoasa, mai inalta, toata zona cu 3-4 etaje subterane in combinatie de proiectul de transport intermodal in zona garii, putea duce chiar la un aspect de oras modern a Bistritei.
    Spatiu verde putea fi creat deasupra pe mai multe nivele. Chiar si acoperisuri blocuriilor puteau fi cu acoperisuri verde cu plante. Solutii existe, doar se aiba cineva imaginatia am impresia ca lipseste. Proiectele publicate, parerea mea nu prea au viziuni, ci mai degraba sint copiate din ce s-a facut in alta parte acum 50 de ani. Iar eu nu cred ca solutii de acum 50 de ani o fi apreciabile pentru copii nostri, ma rog daca se gindeste cineva la generatia urmatoare.

  • Stimata D-na Sabau ,D-l Walter atins o problema foarte importanta Parcare sub blocurile existente,eu cred ca cu un micefort ar fi realizabil,acele blocuri de pe artarilor care in subsol sint o mizerie ,ca atunci cand trec pe langea ele trebuie sati iei masca!Cr!ed ca ar fi mult mai usor reabilizat si mai ieftin,e doar o propunere!!!!!

    • Măcar blocurile noi ar trebui să nu mai fie autorizate dacă nu fac parcări subterane. Sunt absolut de acord, dar în acelaşi timp e nevoie şi de parcări publice. Nu uitaţi că zona aceea va deveni şi mai aglomerată când se va muta la loc policlinica nouă. Vor veni oameni la doctor, la analize, la RMN. Unde să-şi lase maşinile? Pe trotuar în faţa AJOFM?

  • Stimata D-na CRISTIANA SABAU : din respect pt acest online si pt. >D-vs doresc sa aduc o lamurire si nu sa stau ascuns fata de acest articol. Menirea pe lumea asta a unui ecologist , a demersurilor pe care le face sunt gresit interpretate de prea Multi confrati. de-ai nostrii. Ecologia nu se opune in nici un caz dezvoltarii si modernizarii , doar priveste cu precautie ori ce intrventie a omului in mediul lui natural din care a fost si el creat. Noua oamenilor ni se pare ca absolut totul ni se cuvine. Incet si sigur facem greseli dupa greseli si incepem sa facem loc pt. masini , roboti, scule sofisticate, cu care modificam arealul din apropierea noastra. Da aveti dreptate : avem nevoie si de parcari, dar nu la intamplare. Nicaieri in Europa unde legile de MEDIU sunt pazite cu strasnicie, nu de GRUNI, ci de fiecare EUROPEAN( occidental) in parte, nu sunt incalcate de nimeni, decum de administratie. Cazul mediatizat si de mine privind parcarea din parculetul MIHAI EMINESCU este de incalcare Clara a legii 24 a SPATIILOR VERZI. Nu cred ca D-vs ca bun cetatean si ziarist nu doriti ca aceasta lege sa fie respectata. Nu sunt un crizat pe acest aspect. Cunosc bine opinia locuitorilor din vecinatatea parculetului. Va amintesc ca pe vremea vicelui Florin Gaurean (PNL) acel loc facea discutia amplasarii unui MALL. Atunci oamenii au trimis administratiei un NU hotarat cu 550 semnaturi sa nu le fie ocupat parcul cu o constructie care nici nu avea ce cauta in centrul orasului. Va mai dau 2 ex. de la B1 TV de saptamana asta. In mun. IASI cetatenii au obligat Primaria sa renunte definitiv la distrugerea PARCULUI CENTRAL tot pt. o parcare subterana. Totodata ei au inceput demersurile democratice pt. inlaturarea primarului Nechita. La ARAD un alt primar Falca a retras la randul lui proiectul tot a unei parcari ..(.atentie ce asemanare ) din parcul lor MIHAI EMINESCU. Va rog sa controlati stirea. Si la acesti oameni sa le spunem CRIZATI ? Haidati sa intelegem odata ca se poate cu Putin efort sa se gaseasca locuri bune si care sa nu afecteze ceva gata amenajat si care candva au inghitit niste bani.Si inca ceva : o asemenea parcare va fi Putin folosita doar in timpul zilei. Nici unui cetatean nu -i va permite portofelul sa-si Tina Masina la scuteala 365 zile pe an. Faceti un calcul : numai la 1leu ora x 24 ore x 365 zile… isi permite romanul?

    • Se poate totusi ambele. Parcul mutat un nivel mai sus si chiar si mai mare pentru, daca va uitati atent, momentan „parcul” existent, peste 60% din suprafata lui este o parcare…
      Mutam masinile trei etaje in jos si pe acoperis un parc cu suprafata net mai mare de cit acum. La margine intre drum si parcare subteran mai este loc si de copaci mai mari. Eu nu vad cum cu putin imaginatie se poate impaca capra…e… „Cretu cu verzii”.
      Pana la urma puteau se dispare parcariile in spatele Metropolis, masiniile in etajul mai jos si spatiu eliberat inverzit. lafel si scariile de palatul asta de bloc comunist ccu terasa distrusa si inutila….poate se dispare.
      Daca aveamacum timp si atributii cu influenta in proictare v-asi construi un model scara 1:100 ca se vedeti cum chiar cu parcarea respectiva orasul si zona ar gastiga si avea o suprafata verde chiar mai mare. O vad in fata ochiilor mei si sper doar ca arhitecti care vor fi insarcinati au mai multa imaginatie de cit cei de la TaraMinune din celeltalt capat a orasului.
      Doar pana la urma traficul celor care vin in oras cu treburile de rezolvat, trebuie se fie bine taxat, se aiba motivare se foloseasca mijloce de transport comun si parcariile netaxate limitate reservate pentru locuitori. Sigur o linea verde sau imbunatatire drastica a sistumului existent este evident. Multumesc Cristiana ca ai mentionat Microbuzele alea incredibile. Trebuie se ne scapam de monstri alea urgent.

    • Bine ar fi daca ar gandi astfel si ecologistii bistriteni.Dar cu obtuzitatea si fundamentalismul lor fac mai mult rau viitorului acestui oras.

    • Parcarile sunt facute din banii cotizati din impozite si taxe deci aceste tipuri de parcare nu trebuie suprataxate, trebuie sa fie doar suficiente cat sa dispara masinile parcate pe marginea strazilor sau in parcarile clasice.

    • Ca doar nu o sa fie piata auto in aceste parcari sau loc de depozitare pt masinile iesite din uz. Si nu cred ca o sa vine locuitori din alte orase sa-si lase masinile aici 🙂

  • Stimate domnule Bălan, faptul că s-a postat acelaşi comentariu la toate ştirile de ieri fără nicio legătură cu ele, deşi există clar o recomandare să nu se facă lucrul acesta, mă îndreptăţeşte să folosesc în exprimarea mea cuvântul „crizat”. Pe de altă parte, apreciez faptul că sunteţi un om pasionat de natură şi respect lucrul acesta, dar nu pot fi de acord cu tendinţa dumneavoastră de a bloca orice proiect bun fiindcă e absurdă. La fel de absurde sunt verdictele pe care le daţi: că nu va fi folosită, că nu vor avea şoferii bani. De unde ştiţi? Eu mi-am lăsat maşina la Cluj într-o parcare supraterană timp de o săptămână. Am găsit-o intactă, nezgâriată şi am plătit puţin, nu mai ţin minte cât, dar a meritat să ştiu că maşina mea e la loc sigur. Sunt convinsă că la fel gândesc şi alţi şoferi. În plus, municipalitatea poate gândi un sistem de abonamente concomitent cu scumpirea taxei de ridicare a maşinilor pentru parcare ilegală sau în locuri neamenajate. Sunt soluţii cu duiumul şi sunt convinsă că se vor găsi. Cu atitudinile acestea nu faceţi decât să enervaţi pe toată lumea inutil.

  • „(…) când planeta noastră a căpătat un aspect oarecum civilizat, au apărut automobiliștii.” (Ilf și Petrov, Vițelul de aur)

  • O parcare subterana in Piata Eminescu nu se justifica. In primul rand, costul ridicat al unei astfel de investitii este corelat cu un numar mic de locuri de parcare, comparativ cu o parcare supraetajata unde cheltuiala este mai redusa iar numarul de locuri mai mare. In al doilea rand, cheltuielile de exploatare ale unei parcari subterane sunt destul de ridicate. Este vorba de sisteme permanente de iluminare si ventilatie, mari consumatoare de energie. Apoi trebuie prevazute sisteme de pompare pentru eventuale pericole de inundatii accidentale. Toate acestea duc la cresterea taxei de parcare facand neatractiva utilizarea parcarii. Evident, nu se pune problema construirii unei parcari etajate in Piata Eminescu. In apropiere exista solutii alternative de rezolvare a problemei parcarii. Spre exemplu, pe Str. Lupeni, in spatele Bisericii Catolice „Sf. Anton” exista un spatiu generos ce ar putea fi amenajat ca parcare. Chiar si o parcare etajata bine gandita pe locul de alaturi situat fata trezoreriei ar putea asigura un numar mai mare de locuri de parcare decat o parcare subterana realizata cu pretul distrugerii parcului din Piata Eminescu.

    • TDomnule Titus, terenurile despre care vorbiți sunt ținute în rezervă de primărie pentru proiecte de care să beneficieze unii ”protejați”. Eu îmi amintesc că pe terenul situat în fața trezoreriei s-a dorit construirea unui imobil cu 6-7 etaje în care primăria=crețu avea interes, beneficia de un ”penthouse”. Sunt studii de urbanism în care se propun parcări supraterane, parcări pentru descongestionarea traficului la intrare și ieșire din oraș.
      Pentru ca parcările să fie eficiente, trebuie luate de primărie și altfel de măsuri:
      – eliminarea din parcare a mașinilor care nu mai circulă, hârburile,
      – eliminarea mașinilor expuse pentru vânzare,
      – asigurarea numai unui loc de parcare /apartament așa cum spune regulamentul de urbanism. Sunt persoane care au și câte 5 mașini și vor să le țină pe toate lângă bloc.
      – să se asigure parcarea unui singur autoturism lângă bloc, restul de mașini ale aceluiași proprietar să fie direcționate spre o parcare amenajată, plătită, păzită (așa cum spune doamna Cristiana Sabău că sunt în Cluj) amplasată fie în zona industrială (unde sunt atâtea terenuri disponibile, fie la intrare-ieșire oraș.
      Nu trebuie gândită așa pueril dezvoltarea unui oraș. Mă îndoiesc că amenajarea parcării subterane va aduce o dezvoltare a orașului, o descongestionare a traficului.
      Distanțele fiind destul de mici în oraș nu cred că cei care vin pentru 10, 15, 30 min. în zonă vor parca subteran. Vor găsi tot o stradă lăturalnică, un trotuar. Doar suntem ”români” și trăim în România unde nu există respect pentru semeni, pentru natură, doar interesul propriu.

  • D-le TITUS ati gandit mai bine decat primarul si consilierii la un loc. Numai ca noi am votat niste oameni care sa judece si sa faca lucruri bine gandite, ceea ce nu se intampla pt. ca toata administratia Romaneasca este invadata de trepadusi si politruci, care nu au nimic comun cu noi decat milogeala odata la 4 ani.

    • Domnule Bălan,
      Nu vă lăsați intimidat de comentariile unora de aici. Suntem destul de mulți care gândim ca dv. Vă doresc succes.

  • D-LE ALEX va multumesc pt cuvintele frumoase si incurajatoare . Ma bucur ca ganditi ECO, este inspre binele D-vs: VA asIgur ca nu suntem deloc contra progresului intr_un oras, dar trebuie implicare , solutii sunt ca sa traim in armonie cu natura inconjuratoare , care in nici un caz nu ne poate face rau daca o tratam corespunzator, De aceea trambitam atata, si incercam in CL sa-_i facem pe toti alesii sa inteleaga niste lucruri extrem de simple dar folositoare tuturor. Sa aveti VIATA LUNGA si plina de SANATATE !

  • Toate orasele mari au astfel de parcari.Noi visam wanderlanduri si tramvaie,uitand ca vremea lui Gica Petrescu s-a stins demult.Azi am ocolit str.Alba-Iulia prin fata Tribunalului de 2 ori si nu am gasit un loc de parcare. Ce sa faci?Bistritenii au masini multe.La asta ar trebui sa gandeasca cei pe care i-am ales.

  • Mai oameni buni, suntem toti dusi cu pluta? Despre ce vorbiti toti si va dati cu parerea? In Eminescu este PARC??? Ala este un parc? Pai unde sunt copacii, unde este gazonul, unde este vegetatia? Cativa metri patrati de iarba si 3 arbori pricajiti, asta nu inseamna parc! Si mai slabiti-ma cu ecologistii, ca daca ne uitam la nivel european, peste tot si-au dat cu stangul in dreptul. Chiar nu vor sa inteleaga ca societatea este in continua dezvoltare. Hai, pa.

  • alinule… tu ai orbul gainii. acolo sunt peste 1oo de arbori de diferite specii si jumatate din spatiu este cu iarba. sunt banci, cismra cu apa ,mese de tenis si de sah. : esti TOLOMAC!

  • O cunosc pe domnisoara cu articolul oarecum ultimativ,evident adresat municipalitatii.Totdeauna am avut impresia ca bate campii in ceea ce sustine. ACUM insa CULMEA, sunt intrutotul de acord cu ea. Bravo Cristiana!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.