Politică

Oltean vrea lege prin care consilierii locali să pună întrebări, trimestrial, primarilor şi viceprimarilor

Copreşedintele PNL BN, deputatul Ioan Oltean, a iniţiat un proiect de lege care prevede organizarea, trimestrial, în Consiliile Locale ale localităţilor cu peste 5.000 de locuitori, de sesiuni de întrebări în care consilierii vor putea, timp de o oră, să pună întrebări primarilor şi viceprimarilor pe teme de actualitate locală.

Proiectul depus de Oltean modifică, în acest sens, statutul aleşilor locali.

Potrivit proiectului, Consiliile Locale ale localităţilor cu peste 5.000 de locuitori vor fi obligate să organizeze trimestrial o sesiune de întrebări orale pe teme de actualitate locală. Întrebările vor fi adresate exclusiv primarului şi viceprimarilor de către consilierii locali, numărul de întrebări fiind în funcţie de proporţia partidelor reprezentate politic în CL.

Întrebările vor fi adresate de opoziţie şi putere în mod alternativ, iar debutul va se va face prin tragere la sorţi. În formularea întrebărilor, consilierii locali se vor baza pe consultarea comunităţilor locale: ”Formularea întrebărilor adresate primarului şi viceprimarilor va avea la bază o consultare prealabilă cu cetăţenii din localitate pe teme de actualitate locală, acest lucru obligând consilierii locali la o mai bună comunicare cu cetăţenii, în scopul urmăririi problemelor şi găsirii de soluţii pentru necesităţile localităţii respective. În funcţie de proporţia partidelor reprezentate politic în Consiliul Local se va stabili numărul de întrebări ce vor fi adresate. Întrebările reprezentanţilor puterii vor alterna cu cele ale reprezentanţilor opoziţiei, iar şedinţa va avea alocată ca durată cel puţin o oră”.

Ioan Oltean precizează că, aşa cum există la nivelul Parlamentului o sesiune de întrebări şi interpelări adresate Guvernului, şi comunităţile locale trebuie să fie deschise dezbaterilor constructive. El spune că democraţia locală nu poate funcţiona decât dacă opoziţia va avea suficiente instrumente de exprimare şi control, iar majoritatea să se constituie într-un executiv stabil.

”Ca parte vitală a democraţiei locale, consilierii locali se pot folosi de statutul lor pentru o mai bună reprezentare a iniţiativelor pe plan local, iar pe de altă parte, pentru un control politic si administrativ adecvat al acţiunilor puterii locale, aducând guvernarea locală mai aproape de cetăţeni. Grija faţă de problemele cetăţeanului trebuie să fie principala preocupare a aleşilor locali. Scopul acestei iniţiative este de a consolida vitalitatea şi realitatea dezbaterii locale, de a consolida democraţia locală şi de a facilita condiţiile de participare la viaţa publică. Prezenta lege doreşte să ofere cetăţenilor un mijloc de comunicare cu conducerea administraţiei locale prin intermediul aleşilor locali. În consecinţă, organizarea unei sesiuni de întrebări orale pe teme de actualitate locală este un instrument indispensabil pentru buna guvernare locală”, spune Oltean în expunerea de motive.

Proiectul a fost depus în 1 aprilie şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

Etichete

7 comentarii

  • Vedeti ca nu cunoasteti legea nea Olteanu ci doar hotia pe asta o stiti cel mai bine poi si cu actuala lege se pot pune intrebari si trageri la raspundere din partea consiliului local numai ca matale in calitate de dictator comunist cu partidul om le ai insuflat primarilor ca ei sant suverani mare pacat ca Romania a fost condusa de oameni de asemenea speta

  • Hotu daca nu-i fudul ,nu-i hot destul.Olteanul vrea sa distraga atentia de la articolul precedent cu Crinuta,daca ar sti ce a votat si ce cuprinde L 215 modificata cu 286/2006 care obliga primarul ca in termen de 20 de zile sa dea raspuns la orice intrebare a consilierilor locali,mai mult L544 liberul acces la informatii publice orice pers. fizica sau juridica poate cere orice informatie,iar in termen de 30 de zile,esti obligat sa raspunzi,alfel ajungi in instanta care t-e obliga sub sanctiune sa raspunzi.Dar pt.asta trebuie sa fi prezent in parlament si nu la Crinuta la ANPR sa imparti milioanele din spaga de la Cocos Gigi si alti.LA PUSCARIE NU AFARA JAVRA ORDINARA

  • omu are melioane de euro din furat si acum ca intotdeauna vorbeste vorbe.cat rau a facut individul asta romaniei nici cei mai inversunati adversari ai lui nu pot masura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.