Au muncit din greu să-și ridice o organizație puternică într-un oraș considerat fief al PSD, așa că vor să arate că nu au muncit degeaba. Liberalii din Beclean sunt trup și suflet alături de USL, dar vor să vadă cât de mult îi iubește electoratul lor.
Vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că liberalii din Beclean vor fi supuși unui sondaj de opinie și vor trebui să spună care dintre ei are mai multe șanse să-i facă primarului în funcție concurență.
Trei personalități locale, Simona Konradi – profesor, Liviu Țărmure – medic veterinar și Sebastian Păscălina – inginer, și-au anunțat intenția de a candida la Primăria Beclean. Cel care va obține cele mai multe voturi în urma sondajului va fi candidatul oficial.
„Toți au șanse apropiate. Va câștiga cel mai bun”, a spus Stelian Dolha. El a spus că nu sunt probleme în cadrul USL Beclean, dar că liberalii vor să testeze simpatia publicului.
Credeți că vreun liberal are șanse să câștige Primăria Beclean? Timp Online vă invită să răspundeți la această întrebare folosind rubrica de comentarii.
Cristiana Sabău
NICI O ŞANSĂ,DACĂ SE IAU ÎN CALCUL INVESTIŢIILE FĂCUTE ÎN ORAŞ