Social

Școala de vară TSD: ”Viitorul depinde de TINEri”

TSD Bistrița-Năsăud organizează sâmbătă 29 august, la Băile Figa, Școala de vară a tinerilor social-democrați, sub sloganul ”Viitorul depinde de TINEri”. Invitați vor fi președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, europarlamentarul Victor Negrescu, senatorul Ioan Deneș, deputatul Daniel Suciu și președintele PSD Beclean, Bogdan Tușa.

”Tinerii vor participa la activităţi educaţionale, menite dezvoltării personale prin cunoaşterea unor elemente de o importanţă sporită în contextul socio-politic actual, dar și la activităţi recreaţionale şi de socializare (fotbal, înot, tenis, drumeţii etc.). Astfel, Şcoala de vară din acest an cuprinde un curs de social media, susţinut de Mihaela Ivan, şi un seminar cu tema ”Importanța intelligence-ului strategic în politică” susținut de consultantul politic Mihai Mocanu”, informează TSD BN.

afis scoala de vara tsd 2015”Această ediție a Școlii de vară TSD Bistrița-Năsăud se adresează tuturor tinerilor din județ care conștientizează importanța implicarii active în politică și doresc să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile de comunicare politică. Suntem o organizație politică deschisă și cred că este fundamental pentru viitorul nostru, al tuturor, ca tinerii capabili să vină în zona politică. Școala de vară ”Viitorul depinde de TINEri” este locul în care tinerii capabili își pot face debutul în politica mare”, a precizat președintele TSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan (foto).

Programul Școlii de vară: 9.30 – 10.00 – Primirea invitaţilor; 10.00 – 10.15 – Deschiderea conferinţei – cuvânt de bun venit; 10.15 – 10.45 – Curs social media/ Mihaela Ivan; 11.00 – 11.30 – Seminar ”Importanța intelligence-ului strategic în politică” / consultant politic Mihai Mocanu; 11.30 – 12.00 – Discuții libere ale tinerilor cu liderii PSD: Emil Radu Moldovan, Victor Negrescu, Ioan Deneș, Daniel Suciu; 13.00 – Activităţi sportive în incinta Complexului Figa (fotbal, înot, tenis).

10 comentarii

  • Bogdane, ce exemplu poti da tu altor colegi, cand esti slugoiul fotograf al domnului Presedinte Radu Moldovan? Nu mai bine incerci sa iti reglezi putin atitudinea si sa iti indrepti coloana vertebrala atat de indoita de la aplecaciunile pe care le faci zilnic pentru Presedintele CJ ? Nici nu ma mir cum de rade toata lumea de tine fie din partid fie din alte medii…
    Esti o rusine pentru TSD.

    • Marius din cate imi dau eu seama esti putin frustrat …eu nu prea am treaba cu politica dar pe baiatul asta il tot vad prin ziare si cu o gramada de tineri alaturi de el….

    • Baiatul asta slugoi la tatuca radu moldovan, e la ordin prin ziare cu gasca bine platita pentru reclama.

  • Pe baiatu asta il vezi prin ziare fiindca cineva cotizeaza sa ajunga el acolo. E destul de greu sa iti dai seama de aceste lucruri daca nu faci parte din TSD. In fine, unu care e slugoi de mic, cand e mare numa’ se joaca.

  • hai sa fim seriosi … ca sa fi in politica trebuie mama si tata sa cotizeze! nu il cunosc pe acest baiat dar ce am vazut la scoala de vara a TINERETULUI ( PSD. PNL . ETC ETC ) se numeste …DESTRABALARE POLITICA! ele … dornice sa … ajunga sus fac orice iar ei … niste analfabeti cu banuti de la mami si tati!

  • Fiti impartiali mai copii de la Pnl nu fiti rai…stiti toti ca Bogdan Ivan o ajuns la CJ pt faptul ca e capabil si e cel mai puternic lider politic de la tineret din judet.

  • Bogdan , esti un tip jos palaria nu te lua dupa rautatile altora, e greu cand nu faci nimic si vb din spatele unui laptop si scrii mesaje si injuri pe toata lumea, eu te cunosc si stiu ca esti baiat de cu caracter bine crescut si cu un viitor frumos in fata. Sa te ajute Dumnezeu sa faci tot ce iti propui .

  • si au incepu sa proslaveasca LUCEAFARUL TSD
    ma rog …pacat e cel mai bun ziar

    asta e ciuma PDL si RED COMUNIST e peste tot ca bureana

  • Capu sus Bogdane lasa sa vorbeasca ei nu stiu ce vorbesc si referitor ca tineri sunt platiti in psd va inselati amarnic ei merg de placere si merg de bunavointa si nu cu spagi ,iar Bogdan a ajuns unde este pe meritul si cunostintele lui asa ca nu mai fiti asa egoisti si vedeti-va de treburile voastre fara a jicni alti oameni din jur pana nu va vedeti pe voi insiva.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.