Actualitate Social

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” a intrat în anul 101 al existenţei sale!

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, deputatul PSD Emil Radu Moldovan şi prefectul Cristian Florian au participat, luni, la deschiderea oficială a anului şcolar la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu".

Anul şcolar 2011-2012, al 101-lea din istoria Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa a debutat în ritmul imnului şcolii, interpretat de trupa „Hara” şi fredonat de toţi elevii, în cor. S-a dovedit că e mai bine cunoscut decât însuşi Imnul Naţional, pe care elevii nici măcar nu au avut răbdare să-l asculte până la capăt.

Imediat după aceea, elevii, părinţii şi profesorii au aflat de la directorul şcolii, profesorul Constantin Rus, noutăţile din acest an şcolar şi au ascultat discursurile celor prezenţi. Elevii au putut afla că prefectul Cristian Florian a absolvit Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi că deputatul Emil Radu Moldovan este tatăl unei adolescente care învaţă la această şcoală.

Deloc speriaţi de schimbările anunţate pentru acest an şcolar, elevii cu care am stat de vorbă ne-au spus că cine va învăţa va reuşi, iar cine va chiuli şi nu va vrea să înveţe va rata examenele indiferent care vor fi ele.

Noi le urăm însă tuturor elevilor un an bun, plin de succese şi bucurii pentru ei şi părinţii lor!

Mai multe fotografii vedeţi pe pagina noastră de facebook.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS