Potrivit unui comunicat al CJPC Bistriţa-Năsăud, dat miercuri publicităţii, reprezentanţii supermarket-ului au fost amendaţi cu 5000 de lei în urma sesizării făcute de un consumator care a făcut o reclamaţie.
Acesta a spus că a luat act de oferta supermarket-ului cuprinsă în catalogul de prezentare potrivit căreia la cumpărarea a două produse, consumatorul beneficia de o reducere de preţ decât dacă ar fi achiziţionat un singur produs.
“În cazul reclamantului, s-a constatat pe bonul fiscal că, la casă, în momentul cumpărării preţul încasat era ca şi pentru un singur produs. Adică mai mare, deşi acesta cumpărase două produse conform ofertei”, se arată într-un comunicat al CJPC Bistriţa-Năsăud.
Potrivit comisarului şef, urmare a celor constatate, CJPC Bistriţa-Năsăud a aplicat o amendă de 5000 de lei supermarket-ului acuzat că a încălcat prevederile art .7 alin 1 ale Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.
Potrivit sursei citate, amenda aplicată a fost încasată integral de către CJPC Bistriţa-Năsăud în termenul legal.
“Având în vedere apropierea sfârşitului de an, perioadă în care vor apărea tot mai multe oferte, atenţionăm consumatorii să fie atenţi la preţurile practicate de comercianţi în cazul ofertelor”, se mai arată în comunicat.
Adaugă comentariu